Regina consoartă Camilla, soţia regelui Charles al III-lea, a decis să renunţe la tradiţia „damelor de companie” („Ladies-in-waiting” în engleză), veche din Evul Mediu, scrie News.ro.
Cele 11 doamne de onoare ale reginei Elizabeth a II-a o însoţeau zilnic. Ele au ajutat-o pe fosta regină să răspundă la scrisori, să strângă buchetele de flori oferite în timpul vizitelor, să-şi organizeze programul, să fie la curent cu actualitatea sau să-şi administreze garderoba.
Camilla a decis să renunţe la această companie omniprezentă plătită de către Royal Household.
Regina, în vârstă de 70 de ani, a numit şase apropiaţi ca „însoţitori ai reginei” („Queen’s Companions”), o secretară particulară şi o adjunctă.
Aceştia o vor ajuta pe soţia lui Charles ocazional şi informal, în cadrul unor angajamente oficiale.
Potrivit BBC este vorba despre posturi onorifice, iar aceste persoane nu vor fi plătite pentru această sarcină, însă le vor fi acoperite doar cheltuielile.
”Damele de companie” ale lui Elizabeth a II-a urmează să fie promovate la rangul de „doamne ale casei” („Ladies of the Household”) şi vor avea misiunea să-l ajute pe rege să organizeze evenimente la Buckingham Palace.