-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinCâteva lucruri pe care le poți face de sărbători dacă te plictisești sau te simți deprimat (opinie)

Câteva lucruri pe care le poți face de sărbători dacă te plictisești sau te simți deprimat (opinie)

Suntem mulți cei pentru care sărbătorile de iarnă ne aduc timpul liber mult visat de-a lungul anului dar pe care, în același timp, îi copleșesc pur și simplu oboseala acumulată, senzația de ”bilanț” sau atmosfera greoaie, apăsătoare din cauza diferențelor dintre ce ne livrează marketingul și societatea și ce simțim noi de fapt. E „prea mult emoțional” sau „prea mult liber” care, în loc să ne destindă, ne aglomerează psihic și ne trimite într-un vârtej emoțional inconfortabil.

Terapeuții cad de acord atunci când vine vorba de perioada sărbătorilor, fie că e vorba de Crăciun sau de Paște, că asupra unui segment semnificativ de populație ele nu aduc o stare de bine, de împlinire, ci dimpotrivă, vin la pachet mai întâi cu un sentimente de plictiseală, oboseală accentuată, apoi cu tristețea, melancolia, anxietatea, o stare de deprimare generală sau o amplificare a sentimentului de singurătate, înstrăinare sau irascibilitate. Ce soluții avem la asta?

Pauza și resetarea în această perioadă sunt absolut necesare

Nu, nu e indicat, ba chiar e nesănătos să ne refugiem în muncă cum am tinde să o facem ca să ”ignorăm” perioada de vacanță și să ne topim iar pentru următoarele 12 luni în zona de confort, unde cunoaștem ce avem de făcut, știm cum funcționează, totul e sigur, deci pare ușor. Pauza și resetarea în această perioadă sunt absolut necesare ca să nu ne trezim că ”dăm pe-afară” în următorul an când fiecare zi, săptămână și lună vor fi început să ne umple iar, cu alte experiențe, evenimente, cu mult imprevizibil și sute de decizii noi, ale noastre sau ale altora. Iată câteva lucruri pe care poți să încerci să le faci ca alternativă la ”plictiseala de sărbători”, ca de la anxios la anxioși:

Timp cu animalele

Suntem mereu pe fugă și niciodată nu avem suficient timp pentru sufletele pe care le-am salvat de pe străzi sau le-am primit cadou tocmai ca să ne fie alături. Fie că sunt pisici sau câini aproape tot timpul stau singuri, cât noi suntem la muncă. Și dacă lucrăm de-acasă, timpul pentru ele este restrâns și nu ne jucăm suficient, nu ne bucurăm cum ar trebui de prezența lor, mult prea scurtă pentru bucuria și iubirea pe care ne-o acordă.

Citește întreg articolul pe G4Media.

Citește și: Accident Pasajul Unirii: Cinci dintre răniți vor fi externați astăzi

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS