Astăzi este vineri 13 și, potrivit superstițiilor, se presupune că este cea mai ghinionistă zi posibilă. De ce unii oameni cred cu putere că în această zi li se va întâmpla ceva rău? Nimeni nu știe exact care este originea superstiției, însă exisă câteva teorii, citate de Digi24 și Qbebe.
Numărul 13 și zilele de vineri sunt ambele asociate cu ghinionul de multă vreme, iar combinația dintre cele două îi face pe foarte mulți oameni să tremure de frică.
Persoanele superstițioase nu au curajul să întreprindă nimic în această zi, ca de exemplu încheierea unor contracte sau să pornească într-o călătorie.
Ghinionistul 13
Mulți cred că motivul ghinionului purtat de numărul 13 vine din Biblie. Se crede că Iuda, care l-a trădat pe Isus, a fost al 13-lea oaspete care s-a alăturat la Cina cea de Taină. Chiar și astăzi se consideră că aduce ghinion dacă 13 persoane se așează la o masă, iar unii oameni apelează la tot felul de trucuri pentru a evita această situație, cum ar fi așezarea unui ursuleț de pluș pe al 14-lea scaun.
În mitologia nordică, o cină a zeilor a fost distrusă de al 13-lea invitat numit Loki, care a făcut ca lumea să fie cufundată în întuneric. Superstiția a luat proporții nebănuite. Astfel, astăzi, la unele hoteluri nu există camera 13, în timp ce multe clădiri înalte „nu au” un etaj 13, trecându-se de la 12 la 14. De asemenea, există și companii aeriene care au scos de la locuri rândul 13.
Vineri cu ghinion
De sute de ani, vineri a fost considerată cea mai ghinionistă zi a săptămânii. În celebrele „Povești din Canterbury“ ale lui Geoffrey Chaucer, scrise în secolul al XIV-lea, el spune „și într-o vineri a căzut asupra noastră toată această nenorocire”.
În Marea Britanie, vinerea era cunoscută drept „Ziua Spânzuratului”, pentru că în aceste zile erau spâzurați cei condamnați la moarte. Dar Vinerea Mare, ziua răstignirii lui Isus Hristos, este considerată a fi singura vineri care nu aduce ghinion. Dacă te-ai născut de Vinerea Mare, se crede că ai noroc, în timp ce marinarii, care sunt extrem de superstițioși, își încep călătoriile mai lungi sau mai importante în Vinerea Mare.
Frica de vineri 13
Frica de combinația dintre vineri și numărul 13 are o tradiție relativ recentă, de aproximativ 100 de ani. Există chiar și un cuvânt special pentru frica de vineri 13, paraskevidekatriaphobia. Un an calendaristic are cel puțin o zi de vineri care cade pe data de 13, dar poate să apară de trei ori în același an. De exemplu, în 2015, data de 13 în zi de vineri a fost în februarie, martie și noiembrie.
Din câte se pare, teama de ziua de vineri 13 nu își are începutul de ieri, de astăzi, ci din vechile timpuri, mai exact de la începutul secolul XX. Cei mai mulți istorici au privit ziua de vineri ca pe „oaia neagră” a săptămânii, date fiind evenimentele importate din antichitate.
Din câte se pare, într-o zi de vineri au fost lungați Adam și Eva din Rai, tot vineri s-a pornit potopul din vremea lui Noe, Cavalerii Templieri au fost arestați într-o zi de vineri 13 și, Iisus a fost crucificat vineri, după ce a stat la Cina cea de Taină alături de cei 12 ucenici. Așadar, oamenii au ajuns la concluzia că nu doar vineri este zi cu ghinion, ci și 13 un număr asociat nenorocirilor.
Evenimente ce au alimentat supersitiile
De-a lungul anilor, vineri 13 a rămas o zi neagră și din cauza evenimentelor ce au avut loc în această zi a săptămânii. Iată câteva dintre ele.
– Vineri, 13 ianuarie 1939, a avut loc cel mai mare incendiu de vegetație din Australia, în care au murit 71 de persoane.
– Vineri, 13 mai 1964, a avut loc asasinarea lui Kitty Genovese. A fost violată și ucisă în fața a 12 martori, ce nu au făcut nimic pentru a o ajuta. Acest episod a dat naștere sindromului Genovese, cunoscut și sub numele de „efectul de spectator”.
– Vineri, 13 octombrie 1972, a avut loc cel mai mare caz de canibalism. Zborul Air Force Flight 571, cu 45 de persoane la bord, s-a prăbușit în munții Anzi. Cei 16 supraviețuitori au fost găsiți după 2 luni de la accident, timp în care s-au hrănit din rămășișele celorlalți pasageri decedați.
– Vineri, 13 septembrie 1996, a murit Tupac Shakur.
– Vineri, 13 ianuarie 2012, s-a scufundat vasul de croazieră Costa Concordia, unde au decedat 32 de persoane.
– Vineri, 13 aprilie 2012, în Italia a avut loc un cutremur de mare intensitate și o tornadă a lovit statul Oklahoma, SUA.