O femeie care a fost părăsită de soțul ei pentru cea mai bună prietenă, a întrerupt seria de ghinion după ce a câștigat un jackpot dublu la loterie în Columbia, potrivit Mirror.co.uk.
Femeia, croitoreasă de profesie, care a dorit să rămână anonimă, din Barranquilla, a câștigat 300.000 de euro din două bilete de loterie care i-au rezolvat problemele financiare.
Ea a avut biletul câștigător 8628 la loteria El Sinuano și 1935 la extragerea de noapte din Caraibe.
Surprizele nu s-au oprit aici insă, femeia a primit un apel de la fostul ei partener pentru a o felicita pentru victorie, dar aceasta l-a ignorat.
Femeia a fost aproape de a-și pierde casa când a decis să cumpere bilete de loterie de la firma Supergiros – de unde obții jackpot -ul câștigând două extrageri – ceea ce este considerat aproape imposibil.
Iar fiica ei nu se putea înscrie în ultimul trimestru la universitate din cauza lipsei de bani.
Ca o ultimă speranță, femeia și-a cumpărat biletul pe 17 ianuarie, care a fost, întâmplător, la un an de când soțul ei a părăsit-o pentru cea mai bună prietenă, ceea ce o lăsase și cu probleme financiare. Se pare că ea a rămas şocată când a aflat că a câștigat suma uriașă de bani, care a fost unul dintre cele mai mari jackpot-uri revendicate vreodată în țara din America de Sud, unde salariul mediu lunar este de 800 de lire sterline.