0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPui de tigru alb, aruncat la pubela din parcarea unei grădini zoologice din Atena

Pui de tigru alb, aruncat la pubela din parcarea unei grădini zoologice din Atena

Un pui de tigru alb, despre care se crede că este o victimă a comerţului ilegal cu animale sălbatice, găsit abandonat într-o pubelă de gunoi la o grădină zoologică din Atena. Puiul este grav bolnav si medicii se luptă să-l salveze, transmite Reuters.

Tigrul alb, în vârstă de trei luni, a fost găsit pe 28 februarie sub o pubelă de gunoi din parcarea Parcului Zoologic Attica, de către o persoană care făcea curăţenie, care a anunţat proprietarul grădinii zoologice.

”Este pentru prima dată când găsim aruncat un astfel de animal lângă grădina zoologică. Vreau să spun că am avut o serie de cazuri de animale aruncate, dar de obicei acestea sunt animale de companie abandonate, căţei, pisoi, broaşte ţestoase… dar un tigru? Niciodată”, a spus fondatorul grădinii zoologice, Jean-Jacques Lesueur.

Puiul de tigru este în stare gravă

Imaginile camerei de securitate a grădinii zoologice arată un vehicul care conduce până la pubelele de gunoi, înainte de miezul nopţii.

Autorităţile încearcă să urmărească plăcuţele de înmatriculare, a spus Lesueur. Animalul, care era slab şi deshidratat, este în stare gravă.

”Când am văzut prima dată puiul, nu îmi venea să cred ce vedeam în faţa mea, sincer nu îmi venea să cred că un animal se află într-o asemenea stare. Probabil că a fost hrănită cu o dietă necorespunzătoare şi are un deficit sever de vitamine şi minerale, iar acest lucru îi face oasele extrem de fragile”, a spus medicul veterinar al grădinii zoologice, Noi Psaroudaki.

Radiografiile au arătat, de asemenea, că o tijă de metal a fost plasată într-unul dintre picioarele din spate ale puiului.

Lesueur a spus că, dacă tigrul va supravieţui, va trebui să fie mutat într-un sanctuar, deoarece grădina zoologică nu are alte animale de acest fel. Organizaţiile internaţionale pentru animale sălbatice şi pentru bunăstarea animalelor au contactat deja grădina zoologică pentru a ajuta, a spus el.

Grecia, poartă de intrare pentru animale aduse ilegal

Directorul pentru feline al grădinii zoologice, Andrea Cerny, a declarat că, din cauza dimensiunii, dietei şi agresivităţii lor, tigrii sunt greu de îngrijit.

”Un tigru, cu siguranţă, nu poate fi un animal de companie. Este un animal foarte periculos, cu un instinct ucigaş foarte mare. Majoritatea acestor tigri de companie sunt abandonaţi sau ucişi”, a spus Cerny.

Comerţul cu animale sălbatice în Europa reprezintă o afacere de un miliard de euro, potrivit Europol, iar Asia şi Africa sunt origini comune ale animalelor exotice vândute cumpărătorilor europeni.

”Ştim că animalele intră ilegal în Grecia, şerpi, tigri, ca acesta, nu este prima dată când intră un tigru. Acestea vin de obicei din puncte de intrare precum Turcia sau Cipru, dar Grecia a început să devină o poartă de intrare pentru restul Europei”, a declarat Maria Ganoti, şefa asociaţiei greceşti de salvare a faunei sălbatice ANIMA, care a îngrijit adesea animalele sălbatice abandonate, cum ar fi şerpii şi crocodilii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS