6.2 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinO zebră evadată de la zoo s-a plimbat câteva ore prin centrul orașului Seul

O zebră evadată de la zoo s-a plimbat câteva ore prin centrul orașului Seul

O zebră a evadat de la grădina zoologică şi s-a plimbat în voie câteva ore prin centrul oraşului Seul, devenind vedetă pe internet. Ea s-a întors teafără şi nevătămată în ţarcul ei, au precizat, vineri, responsabili ai grădinii zoologice, conform Digi24.

Zebra Sero a revenit în ţarcul său într-o „stare de sănătate stabilă şi bună”, a declarat un responsabil al Children’s Grand Park din Seul, după ce animalul a petrecut, joi, trei ore colindând străzile din Seul şi ferindu-se din calea maşinilor înainte să fie în cele din urmă încolţită de gardienii unui parc.

Sero, un mascul în vârstă de trei ani, a fost capturat cu ajutorul unei bariere de securitate, după ce a pătruns pe o alee îngustă şi a fost tranchilizat.

În fotografiile publicate pe reţelele sociale, animalul apare sedat, în timp ce este transportat înapoi la grădina zoologică.

Sero este un fel de „băiatul mamei” şi a mai manifestat astfel de capricii, potrivit grădinii zoologice. Animalul a început să-şi schimbe comportamentul după moartea părinţilor – mama, în 2020, iar tatăl, doi ani mai târziu – potrivit unui videoclip publicat în ianuarie pe canalul YouTube al grădinii zoologice.

„Nu voia să se întoarcă în ţarc şi s-a bătut cu un cangur”, se spune în videoclip.

Îngrijitorii au început să-i ofere gustări speciale şi fructe pentru a încerca să îl împiedice să „vagabondeze”, se mai spune în înregistrare, însă fără niciun rezultat.

Aventura sa curajoasă pe străzile aglomerate din Seul l-a transformat pe Sero într-o vedetă pe internet, subiectul a numeroase filmări şi meme-uri pe reţelele sociale în limba coreeană.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS