0.6 C
Craiova
luni, 30 decembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinUn copil mongol născut în SUA este considerat reîncarnarea liderului spiritual al budismului din Mongolia

Un copil mongol născut în SUA este considerat reîncarnarea liderului spiritual al budismului din Mongolia

Un băiat mongol, născut în SUA, a fost prezentat ca fiind reîncarnarea celui de-al treilea cel mai important lider spiritual al budismului tibetan și a fost fotografiat pentru prima dată alături de Dalai Lama, scrie Independent.co.uk.

Imaginile îl arată pe băiatul în vârstă de aproximativ opt ani, cu o mască medicală pe față și purtând o robă roșie, la o ceremonie alături de Dalai Lama, liderul spiritual al tibetanilor, în vârstă de 87 de ani, la Dharamshala, în statul indian Himachal Pradesh.

Titlul oficial al copilului este al zecelea Khalkha Jetsun Dhampa Rinpoché – al treilea cel mai important lider spiritual al budismului tibetan și liderul spiritual din Mongolia.

Copilul provine dintr-o familie de intelectuali și politicieni

Zvonurile despre identitatea băiatului au circulat în comunitatea budistă de mulți, dar existența lui a fost confirmată abia acum, odată cu apariția sa publică în India, unde Dalai Lama trăiește în exil.

Dalai Lama a vizitat Mongolia în 2016 și a anunțat că s-a născut o nouă încarnare a Jetsun Dhampa și că este micuțul este căutat.

China a reacționat furioasă la acea vizită și a amenințat autoritățile mongole cu repercusiuni diplomatice.

Rapoartele din presa mongolă sugerează că noul lider spiritual face parte dintr-o pereche de băieți gemeni pe nume Aguidai și Achiltai Altannar, fiii lui Altannar Chinchuluun și Monkhnasan Narmandakh, un profesor universitar de matematică și, respectiv, un director executiv al unui conglomerat de resurse naționale.

Una dintre bunicile băiatului, Garamjav Tseden, este fostă deputată.

„Îl avem astăzi alături de noi pe reîncarnarea lui Khalkha Jetsun Dhampa Rinpoché din Mongolia. Predecesorii săi au avut o strânsă legătură cu neamul Krishnacharya din Chakrasamvara. Unul dintre ei a înființat o mănăstire în Mongolia dedicată practicii budismului. Așadar, prezența sa astăzi aici este de bun augur”, a zis Dailai Lama în timpul ceremoniei ceremoniei care ar fi avut loc la Dharamshala, în India, pe 8 martie, în fața a aproximativ 600 de credincioși.

O recunoaștere care poate supăra China

Recunoașterea micuțului drept reîncarnare a liderului spiritual al budismului în Mongolia are mari șanse să supere China, care a insistat anterior că îi va recunoaște doar pe liderii budiști numiți și aprobati de guvern.

În 1995, când Dalai Lama a numit un nou Panchen Lama, a doua persoană ca importanță a budismului, copilul a fost arestat rapid de autoritățile chineze și înlocuit cu un candidat al lor.

Temerile persistă că ceva similar s-ar putea întâmpla atunci când însuși Dalai Lama va muri, eveniment care el a prezis că nu va avea loc pe teritoriul controlat de chinezi, indicând faptul că succesorul său ar putea apărea dintr-o altă țară în care este practicat budismul tibetan, cum ar fi India, Nepal, Bhutan sau Mongolia.

Dalai Lama a fost el recunoscut ca reîncarnare a fostului lider al credinței în 1937, când avea doar doi ani. Forțele comuniste ale lui Mao Zedong au ocupat Tibetul natal în 1950 și el a fost forțat să fugă din Lhasa nouă ani mai târziu, în urma unei revolte eșuate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS