11.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazin11 pescari au supravieţuit șase zile pe o insulă pustie, fără provizii

11 pescari au supravieţuit șase zile pe o insulă pustie, fără provizii

11 pescari indonezieni au supravieţuit şase zile fără apă şi mâncare pe o insulă pustie din Oceanul Indian. Ambarcaţiunea pe care se aflau a naufragiat acolo în timpul unei furtuni puternice, informează Digi24.

Ei au fost salvați de autoritățile australiene, dar opt pescari de pe un alt vas care s-a scufundat sunt în continuare dați dispăruți.

Supravieţuitorii au fost salvaţi luni seară de pe insula Bedwell, situată la circa 313 kilometri vest de regiune de coastă a oraşului Broome, în statul Australia de Vest.

O aeronavă de la securitatea frontierelor i-a observat pe pescari în timpul unei misiuni de supraveghere după ciclonul Ilsa. Acesta s-a abătut săptămâna trecută asupra nord-vestului Australiei sub forma unei furtuni de categorie 5, însoţită de vânturi cu viteze record.

Cei 11 pescari au fost transportaţi la Broome, unde au primit îngrijirile medicale de care aveau nevoie, a precizat un purtător de cuvânt al AMSA într-un comunicat.

Pescarii au informat autorităţile că două ambarcaţiuni au fost surprinse de ciclon, una dintre ele având zece oameni la bord, iar cealaltă, nouă.

Vasul cu zece oameni la bord a eşuat pe insula Bedwell, dar cel de-al doilea s-a scufundat. O persoană de pe vasul dat dispărut a petrecut 30 de ore în apă înainte să fie adusă de valuri pe insula Bedwell, o mică insulă de corali care face parte din atolul Clarke Reef. 

Citește şi: O atletă a trişat la un ultramaraton ca să obţină un loc pe podium

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS