4 C
Craiova
miercuri, 27 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinDeţinut eliberat din greșeală după ce s-a dat drept colegul său de celulă

Deţinut eliberat din greșeală după ce s-a dat drept colegul său de celulă

Brian Francisco Roman, un american acuzat de posesie de substanțe interzise, a evadat dintr-o închisoare din statul Washington. El a ieşit liniştit din închisoare după ce și-a însușit identitatea colegului de celulă programat pentru eliberare, scrie Rotalianul.

Un ofițer din penitenciar a mers la celula unui deținut care trebuia eliberat pe 17 aprilie. Trei deținuți dormeau în celulă când ofițerul a strigat numele celui care își ispășise pedeapsa.

Roman a fost singurul care s-a trezit și a pretins că el ar fi cel strigat de ofițer, potrivit Biroului Șerifului din Cowlitz. Ulterior, personalul închisorii ar fi justificat eroarea prin faptul că cei doi deținuți au „trăsături fizice similare”.

Fără nicio ezitare, impostorul a mers cu ofițerul pentru a fi procesat pentru eliberare. A preluat toate bunurile colegului său de celulă și a semnat actele în numele acestuia. El a luat hainele, cheile și portofelul, inclusiv actul de identitate și cardul de credit ale celui care trebuia eliberat.

„Ofițerii de la departamentul de corecții nu și-au dat seama că a fost eliberat un alt deținut până când victima înșelăciunii nu i-a contactat pentru a afla când urma sa fie eliberat”, a declarat adjunctul șerifului, Troy Brightbill, intr-un comunicat de presă.

Deţinutul eliberat din greşeală, prins după o zi

Roman s-a bucurat de libertate numai o zi, fiind arestat marți, 18 aprilie. El a fost transferat înapoi la închisoare.

Ingeniosul deținut a fost acuzat de evadare, uzurpare a identității, infracțiune de gradul unu, fals și furt de gradul doi și trei.

Peste 2.000 de deținuți au evadat din închisoare numai în anul 2019, potrivit Statista. 29 de deținuți au evadat din unitățile federale americane între ianuarie 2020 și iunie 2021, iar cei mai mulți dintre ei nu au mai fost găsiți.

La unele instituții care nu sunt de maximă securitate, ușile sunt lăsate descuiate, camerele de supraveghere sunt sparte și, uneori, oficialii nu observă ore în șir că un deținut a dispărut.

Citeşte şi: Doliu în cultura din Gorj. A murit Ion Cepoi

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS