3.1 C
Craiova
sâmbătă, 28 decembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinColecție de artă a lui Alain Delon, vândută cu peste opt milioane de euro

Colecție de artă a lui Alain Delon, vândută cu peste opt milioane de euro

O colecție de artă, cuprinzând 80 de opere, care i-a aparținut monstrului sacru al cinematografiei franceze Alain Delon a fost vândută joi. Licitația a avut loc la Paris și s-au obținut peste opt milioane de euro cu taxe cu tot. Suma reprezintă de două ori mai mult decât estimarea, a anunţat casa de licitaţii Bonhams-Cornette de Saint Cyr, potrivit Agerpres.

Înainte de această vânzare, ele fuseseră expuse din aprilie la New York, Geneva, Bruxelles şi Hong Kong.

În faţa a două săli pline de cumpărători, de curioşi şi de admiratori ai actorului, toate loturile au fost intens disputate. „La baie de Sainte-Adresse”, un tablou de Raoul Dufy estimat între 600.000 şi 800.000 de euro, a fost adjudecat cu 1.016.400 de euro.

O lucrare a lui Eugene Delacroix, care nu mai apăruse pe piaţă de peste 40 de ani, a fost vândută pentru 775.100 de euro, peste dublul estimării minime.

„Un mare colecţionar cu un ochi instinctiv, actorul a fost unul dintre cei mai mari cumpărători de desene din anii ’60 şi ’70, când acestea nu erau la modă”, a declarat licitatorul Arnaud Cornette de Saint Cyr.

O colecție excepțională

Colecţia actorului a fost considerată excepţională. Estimată la 50.000 de euro, o lucrare din secolul al XVI-lea a lui Domenico Beccafumi (1486-1551), „Sfânt în picioare ţinând o cruce”, a fost vândută cu peste 241.000 de euro.

„La laitiere normande”, un desen de Jean-François Millet, un mare maestru al secolului al XIX-lea, s-a vândut cu 216.300 de euro.

„Am cumpărat primul meu desen în 1964, la Londra. De-a lungul anilor, am achiziţionat lucrări care m-au emoţionat, mi-au vorbit şi uneori chiar m-au consolat. Ele au făcut parte din viaţa mea…”, mărturisea în catalogul licitaţiei Alain Delon. Actorul, în vârstă de 87 de ani, nu a asistat la vânzare.

În 2007, Alain Delon a vândut opere moderne, declarând ziarului Le Monde că urăşte vânzările postume.

În 2016, după ce şi-a vândut colecţia de vinuri, ceasurile şi armele de colecţie, actorul a scos la licitaţie, cu acelaşi succes, şi o primă serie de bronzuri de Bugatti.

Citește și: Un șofer a căzut cu mașina într-un râu după ce s-a lovit de mai mulți copaci

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS