0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinSuperluna din iulie, mai strălucitoare decât de obicei

Superluna din iulie, mai strălucitoare decât de obicei

Luna a apărut mai strălucitoare și mai mare decât de obicei luni seara, transmite BBC. Superluna din iulie apare plină timp de până la trei zile, potrivit NASA, pentru că este mai aproape decât în mod normal pe orbita sa în jurul Pământului.

Luna a fost cu 22.000 de kilometri mai aproape de Pământ decât de obicei. Este primul din cele patru fenomene de acest fel din 2023. Dimensiunile mai mari ale satelitului natural şi strălucirea intensă au putut fi văzute din aproape toate colţurile lumii.

Anul 2023 este cu atât mai special cu cât va avea 13 luni pline, în loc de 12. Vor fi două superluni în luna august, inclusiv o lună albastră, care va fi cea mai apropiată de Pământ în acest an. Cea de-a patra și ultima superlună din 2023 va răsări pe 29 septembrie.

Luna a atins punctul maxim de iluminare luni la ora 12:39 BST

Luna plină din iulie a primit numele nativilor americani de „Luna cerbului”. Asta deoarece coarnele cerbilor masculi sunt în plină creștere în iulie, potrivit Observatorului Regal.

Luna a atins punctul maxim de iluminare luni la ora 12:39 BST, potrivit Old Farmer’s Almanac.

Almanahul, care publică date astronomice de secole, a precizat că Luna Cerbului va orbita mai aproape de Pământ decât Lunile pline pe care le-am avut deja în acest an.

Citeşte şi: SUA: Atac armat soldat cu patru morţi şi doi copii răniţi

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS