5.1 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinBrad Pitt, acuzat că a „jefuit” podgoria din Provence

Brad Pitt, acuzat că a „jefuit” podgoria din Provence

Brad Pitt, acuzat că a „jefuit” podgoria din Provence. Fosta companie de investiţii a Angelinei Jolie îl acuză pe Brad Pitt că a încercat să păstreze controlul asupra domeniului viticol din Provence prin „jefuirea” resurselor sale.

Într-un document judiciar depus luni, fosta companie de investiţii a Angelinei Jolie, Nouvel, îl acuză pe actor şi pe asociaţii săi că încearcă să păstreze controlul asupra domeniului viticol din Provence prin „jefuirea” resurselor acestuia.

„Brad Pitt a risipit activele companiei. A cheltuit mai multe milioane de dolari pentru renovarea unei piscine, construirea şi reconstruirea de patru ori a unei scări şi restaurarea unui studio de înregistrări”, se arată în dosar, transmite CNN.

Nouvel susţine că comportamentul lui Brad Pitt s-a înrăutăţit când Angelina Jolie şi-a vândut acţiunile la proprietatea Miraval, în 2021. Aceasta a vândut către Tenute del Mondo, o filială a grupului Stoli, controlat de oligarhul rus Yuri Shefler.

„Furios că Angelina Jolie şi-a vândut acţiunile către Stoli şi nu către el, Brad Pitt s-a comportat ca un copil capricios. Acesta a refuzat să trateze Nouvel ca pe un partener”, spun avocaţii companiei.

Brad Pitt şi Angelina Jolie s-au mutat la Château de Miraval în 2008

Brad Pitt şi Angelina Jolie s-au mutat la Château de Miraval în 2008. Asta, înainte de a cumpăra, în 2012, domeniul de 500 de hectare din comuna Le Val, în Var, şi de a produce Miraval Côtes de Provence rosé în parteneriat cu o familie de viticultori francezi.

În acest castel, cuplul s-a căsătorit în 2014, înainte de a iniţia procedurile de divorţ în 2016. Acestea s-au transformat de atunci într-o serie de bătălii juridice, inclusiv pentru custodia celor şase copii ai lor.

Jolie şi-a vândut acţiunile sale la moşie către Tenute del Mondo

În urma divorţului, Jolie şi-a vândut acţiunile sale la moşie către Tenute del Mondo. Câteva luni mai târziu, Brad Pitt a depus o plângere împotriva acestei vânzări.

Potrivit actorului, fosta sa soţie a vândut acţiunile sale „în secret”, într-un mod „răzbunător”. Cei doi au convenit atunci când au cumpărat proprietatea – deţinută 60% de Brad Pitt şi 40% de Angelina Jolie – „să nu vândă niciodată fără acordul unuia sau al celuilalt”, se arată în plângere.

Brad Pitt „a refuzat să finalizeze vânzarea Miraval”

Potrivit avocatului lui Jolie, Paul Murphy, Brad Pitt „a refuzat să finalizeze vânzarea Miraval” împreună cu fosta sa soţie „dacă aceasta nu era de acord să renunţe la acuzaţia în legătură cu agresiunea sa”, relatează CNN.

Paul Murphy se referă la documente juridice făcute publice în octombrie 2022. Actriţa îl acuză pe fostul ei soţ că a fost violent cu ea şi cu copiii. Incidentul s-a petrecut în timpul unui zbor privat din Franţa spre California, în 2016. La şase zile după această călătorie, Angelina Jolie a cerut divorţul de Brad Pitt.

După ancheta FBI, Brad Pitt nu a fost niciodată arestat sau acuzat. La rândul său, actorul a negat întotdeauna aceste acuzaţii. El le-a calificat drept „total false” prin intermediul purtătorului său de cuvânt.

Citeşte şi: 39% dintre români spun că nu vor pleca în concediu în această vară

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS