Compania aeriană Korean Air va cântări în următoarele săptămâni pasagerii la îmbarcare. Această politică nu are nimic de-a face cu greutatea propriu-zisă a călătorilor, spune Digi24.
Korean Air este una dintre numeroasele companii aeriene din întreaga lume care trebuie să obțină periodic date despre greutatea avionului.
Potrivit unui anunț al companiei aeriene, programul va afecta unii pasagero care pleacă de pe Aeroportul Internațional Gimpo (GMP) în perioada 28 august-3 septembrie și de pe Aeroportul Internațional Incheon (ICA) în perioada 8-19 septembrie. Atât pasagerii, cât și bagajele vor fi cântărite, iar datele, care vor fi anonimizate, vor fi apoi trimise Ministerului Terenului, Infrastructurii și Transporturilor din Coreea de Sud.
Dacă un pasager nu vrea să fie cântărit, Korean Air spune că poate face acest lucru informând un membru al personalului. Deși unii pasageri ar putea fi surprinși că sunt puși pe cântar, această decizie nu este luată de companiile aeriene, ci este adesea impusă de autoritățile de reglementare a companiilor aeriene.
Datele, colectate din rațiuni de management al zborurilor
La începutul acestui an, Air New Zealand a desfășurat un program similar cu unii dintre pasagerii care zburau pe rutele sale internaționale, cum ar fi zborul dintre Auckland și JFK din New York.
„Știm că a fi pus pe cântar poate fi poate fi o experiență neplăcută. Dorim să dăm asigurări clienților noștri că nu există niciun afișaj vizibil al greutății. Nimeni nu vă poate vedea greutatea, nici măcar noi”, a spus atunci un reprezentant de la Air NZ.
Datele colectate ajută companiile aeriene să ia decizii cu privire la necesarul de combustibil și la distribuția greutății la bordul avioanelor.
Citește și: O şoferiţă a accidentat o tânără pe trecerea de pietoni şi apoi a fugit