-1.6 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinUn bărbat a rămas blocat o noapte întreagă într-un seif cu bijuterii

Un bărbat a rămas blocat o noapte întreagă într-un seif cu bijuterii

Un bărbat a rămas blocat o noapte întreagă într-un seif cu bijuterii, construit din oțel și beton armat, la New York, după ce pompierii au fost nevoiți să renunțe la încercarea de a-l salva, din motive de siguranță. Din fericire, seiful era programat să se deschidă singur dimineața următoare.

Pompierii au fost chemat într-o seară într-o clădire din centrul orașului Manhattan, după ce un bărbat a rămas prins în seif în timp ce încerca să-și acceseze cutia de valori, a spus John Sarrocco, șeful adjunct al pompierilor.

Clădirea de pe 580 Fifth Avenue este cunoscută sub numele de World Diamond Tower și găzduiește mai multe companii de bijuterii.

Sarrocco nu a explicat cum a rămas bărbatul captiv în seif. Pompierii și polițiștii au comunicat cu bărbatul aflat interiorul seifului și l-au putut urmări cu ajutorul unei camere de supraveghere. Sarrocco a spus că unitățile de salvare ale pompierilor au avut instrumente pentru a sparge pereții din beton armat și groși de 76 cm ai seifului. Au început să spargă peretele și, după aproximativ 10 ore, pompierii au ajuns la placa de oțel, dar au decis să nu meargă mai departe cu operațiunea de salvare, de teamă că l-ar putea răni bărbatul prins înăuntru.

„Problema cu placa de oțel este că ar fi trebuit să folosim torțele, ceea ce ar fi afectat mediul pentru acea persoană din interiorul seifului”, a explicat Sarrocco.

Până la urmă, ușile s-au deschis singure, conform programului, la ora 7 dimineața, iar bărbatul a fost eliberat nevătămat.

Citește şi: Gogoşari marinaţi dulci-acrișori pentru iarnă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS