O companie aeriană din China a vândut din greșeală, în urma unei erori de sistem, bilete cu doar 10 yuani, echivalentul a 1,40 de dolari. Aceasta a anunțat apoi că biletele sunt valabile și pot fi folosite cu încredere, relatează Digi24.
Eroarea a afectat aplicația mobilă a China Southern Airlines. Miercuri seară, în jurul orei 20.00, pe rețelele de socializare din China a începând să circule vestea că zboruri dinspre și înspre orașul Chengdu din sudul țării sunt disponibile la prețuri derizorii.
O captură de ecran distribuită pe Weibo, echivalentul chinez al Twitter, a arătat că bilete dinspre Chengdu către capitala Beijing puteau fi cumpărate cu 10 yuani.
Prețul acestor bilete este în mod normal de 400 de yuani, după cum arată căutările făcute pe site-ul companiei aeriene. S-ar părea că eroarea a afectat și alte platforme de vânzare a biletelor a celor de la China Southern Airlines, nu doar aplicația mobilă. Deocamdată nu este clar câte persoane au reușit să cumpere bilete la prețul greșit.
Compania aeriană nu a dorit să ofere comentarii pe acest subiect. Însă ea a anunțat joi pe contul său de Wiebo că biletele care au fost deja plătite și emise în timpul erorii de sistem sunt „toate valabile”, iar clienții le pot folosi cu încredere.
Compania aeriană, care își are sediul în orașul Guangzhou, le-a amintit, de asemenea, călătorilor să urmărească promoțiile sale de weekendul acesta, când în China este celebrată Ziua persoanelor singure.
Această sărbătoare neoficială a devenit în ultimii ani cel mai popular eveniment de cumpărături în China, în condițiile scăderii numărului mariajelor, care a dus la rândul său la o rată scăzută a natalității și declin demografic pentru țara asiatică.
Citește și: Un poliţist şi-a ameninţat colegul cu pistolul pentru că i-a dat spoilere dintr-un film