19.4 C
Craiova
marți, 29 aprilie, 2025
Știri de ultima orăMagazin(VIDEO) O pasăre care vomită, grohăie și hârâie a câștigat un concurs ce a stârnit controverse 

(VIDEO) O pasăre care vomită, grohăie și hârâie a câștigat un concurs ce a stârnit controverse 

-

Puteketeke, o pasăre care scoată sunete ciudate şi participă la ritualuri de împerechere bizare, a câştigat titlul „Pasărea Secolului” în Noua Zeelandă, la finalul unei competiţii în care implicarea comediantului americano-britanic John Oliver a stârnit o controversă pe plan local, informează Reuters.

Competiţia „Pasărea Anului”, botezată „Pasărea Secolului” în 2023 pentru a celebra centenarul organizaţiei de mediu Forest&Bird, este un eveniment anual în cadrul căruia votanţii îşi aleg pasărea favorită din Noua Zeelandă, potrivit Agerpres.

În 2023, comediantul americano-britanic John Oliver a profitat de o deficienţă a sistemului care permite votarea unei păsări de oriunde din lume.

Puteketeke îşi înghite propriile pene

Pasărea puteketeke îşi înghite propriile pene pentru a-şi pansa stomacul după care vomită pentru a elimina paraziţi. Scoate sunete asemenea unor grohăituri şi hârâieli şi participă la ritualuri de împerechere precum „dansul ierbii”, în care păsările îşi oferă una alteia iarbă de mare, sau „pinguinul fantomatic”, când păsările se ridică piept la piept în timp ce merg pe apă

Asumându-şi rolul de şef de campanie pentru puteketeke, o pasăre cu creastă portocalie, Oliver le-a cerut telespectatorilor emisiunii sale săptămânale să voteze pentru această pasăre, a apărut la The Tonight Show alături de Jimmy Fallon ca să o promoveze şi a instalat bannere de promovare în diferite capitale.

Promotorii celorlalte păsări au denunţat această practică, făcând apel la neozeelandezi să se implice şi să voteze şi pentru alte păsări, printre care papagalul kakapo şi pasărea naţională, kiwi.

„Am promis controversă, dar nu ne-am aşteptat chiar la aşa ceva. Suntem încântaţi să vedem valul de pasiune, creativitate şi dezbatere pe care această campanie l-a iniţiat”, a spus Nicola Toki, directorul executiv al organizatorului competiţiei, Forest & Bird.

Mii de voturi au fost descalificate ca fiind frauduloase

Drept răspuns la un aşa-zis „amestec american”, neozeelandezii au votat în număr mare. Numărul mare de voturi – peste 350.000 din 195 de ţări – a dus la defectarea sistemului de verificare a voturilor şi a întârziat rezultatele cu două zile.

Toki a spus că mii de voturi au trebuit descalificate ca fiind frauduloase, inclusiv 40.000 de voturi atribuite de o singură persoană unui pinguin.

O altă persoană din Pennyslvania a votat de 3.403 ori, înregistrând câte un vot la fiecare trei secunde.

După anunţarea păsării câştigătoare, prim-ministrul ales al Noii Zeelande l-a felicitat pe John Oliver pe platforma X, fostă Twitter.

Citeşte şi: Sondaj INSCOP: Care sunt țările care ne plac cel mai mult

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Transportor amfibiu blindat, implicat într-un accident în Filiași

Un transportor amfibiu blindat, aparținând MApN, a fost implicat...

ȘTIRI GdS