Dolly Parton, de 77 de ani, regina muzicii country, nu şi-a pierdut nimic din aura sa. Cel mai recent album al ei a ajuns pe primul loc în topurile din Statele Unite.
Lansat la 17 noiembrie, „Rockstar”, cel de-al 49-lea album de studio solo al cântăreţei, a ajuns pe primul loc atât în topurile country, cât şi în cele de rock şi alternative ale revistei Billboard.
Cu melodii originale şi coveruri ale unor clasici ai rockului, „Rockstar” a intrat, de asemenea, direct pe locul al treilea în clasamentul Billboard 200, care acoperă toate genurile muzicale, după rapperul Drake şi vedeta pop Taylor Swift, potrivit news.ro.
Este cea mai bună performanţă a lui Dolly Parton în acest clasament specific, potrivit site-ului de specialitate.
Vedeta country a fost inclusă în 2022 în Rock and Roll Hall of Fame
Vedeta country a fost inclusă în 2022 în Rock and Roll Hall of Fame, panteonul american al rockului şi al muzicii populare.
La vremea respectivă, Dolly Parton a explicat că iniţial a refuzat această onoare, neconsiderându-se artist rock.
Cu toate acestea, la ceremonie, cântăreaţa, îmbrăcată într-o jachetă de piele şi ţinând în mână o chitară electrică încrustată cu cristale, şi-a anunţat intenţia de a realiza un album rock.
„Rockstar” conţine 30 de piese, inclusiv unele înregistrate cu vedete precum Sting, Stevie Nicks, Joan Jett şi Debbie Harry.
Citeşte şi: (VIDEO) O adolescentă a oprit autobuzul şcolii sale care se îndrepta spre o benzinărie