Papanașii ocupă prima poziție în topul preferințelor românilor, într-un clasament al produselor tradiționale, românești, în 2023, conform Glovo. Astfel, papanașii au fost comandați în peste 140.000 de rânduri.
Pe locul doi se situează ciorba de fasole, cu 118.000 de comenzi. Micii completează podiumul cu 43.000 de porții comandate, aici intrând minim 4 mici.
Anul acesta, până în prezent, 4 aprilie a fost data în care au fost plasate cele mai multe comenzi de preparate tradiționale. 1 decembrie 2022 a adus anul trecut vârful de comenzi.
Unde se comandă cele mai multe preparate tradiționale
Potrivit datelor Glovo, cele mai multe preparate tradiționale românești se comandă în București, Brașov, Constanța, Cluj-Napoca și Iași, conform G4Media.ro
De asemenea, românii preferă să comande mâncare tradițională cel mai des la prânz, intervalul orar cel mai solicitat fiind între orele 11.00 – 13.00. Vinerea este ziua din săptămână în care se comandă cel mai mult preparate specifice românești.