5.5 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinUn șofer blocat în mașină după un accident a supravieţuit şase zile cu apă de ploaie

Un șofer blocat în mașină după un accident a supravieţuit şase zile cu apă de ploaie

Un șofer care a rămas blocat în mașina sa, timp de șase zile, după un accident, în SUA, a supravieţuit cu apă de ploaie. Nimeni nu a semnalat accidentul sau dispariţia bărbatului. Din fericire, a fost găsit de doi pescari, informează Digi24.

Doi pescari au găsit un șofer, de 27 de ani, blocat în mașina sa, sub un pod din statul Indiana, SUA.

Bărbatul fusese implicat într-un accident în urmă cu câteva zile. El le-a spus pescarilor că a rămas blocat în mașină după accident și că a țipat, cerând ajutor, dar nu l-a auzit nimeni. A reușit să supraviețuiască timp de șase zile cu apă de ploaie.

„Dacă nu ar fi fost cei doi pescari, probabil că acest incident ar fi avut un rezultat diferit. Nu au existat rapoarte despre un accident în această zonă înainte ca pescarii să găsească vehiculul”, a explicat un polițist. „Este frig în seara asta și nu cred că ar fi reușit să supravieţuiască încă o noapte”, a mai spus acesta.

Pescarii au spus că au fost foarte bucuroși că l-au întâlnit pe bărbat.

„Mi-a spus că este acolo de mult timp, că aproape că își pierduse orice speranță, pentru că nimeni nu trecea pe acolo”, a mai povestit unul dintre pescari.

Bărbatul a fost dus la Spitalul Memorial din South Bend, unde i-a fost amputat unul dintre picioare.

Citește şi: Vâlcea: Un şofer a intrat într-un cap de pod la Drăgoești

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS