O nouă categorie va fi creată la premiile Oscar pentru a recompensa începând din 2026 performanţele directorilor de casting. Anunţul a fost făcut joi de organizatorii ceremoniei, informează AFP.
Această nouă statuetă marchează prima extindere a prestigioaselor premii americane de la crearea premiului Oscar pentru cel mai bun film de animaţie în 2001, conform Agerpres.
Directorii de casting, un rol esenţial în realizarea filmelor
„Directorii de casting joacă un rol esenţial în realizarea filmelor. Pe măsură ce Academia evoluează, suntem mândri să adăugăm castingul în rândul disciplinelor pe care le recunoaştem şi le celebrăm”, au explicat într-un comunicat de presă Bill Kramer şi Janet Yang, directorul, respectiv, preşedinta Academiei de Arte şi Ştiinţe Cinematografice (AMPAS), instituţia care decernează premiile Oscar.
Directorii de casting reprezintă o piesă cheie în realizarea unui film. Existenţa lor este necesară pentru a asigura geneza unui nou proiect cinematografic.
Prin recrutarea unor staruri de prim rang sau prin atribuirea de roluri minore, ei îndeplinesc o funcţie esenţială în dezvoltarea filmelor.
Campania de creare a unui Oscar care să le recunoască activitatea se desfăşoară de mai mulţi ani la Hollywood.
Cascadorii încearcă să obţină, de asemenea, înfiinţarea unei statuete
Cascadorii încearcă să obţină, de asemenea, înfiinţarea unei statuete care să le fie dedicată.
Academia de film americană nu a precizat dacă premiul pentru cea mai bună distribuţie va fi prezentat în direct în cadrul ceremoniei de decernare a premiilor Oscar, aşa cum se întâmplă în prezent pentru cele 23 de categorii existente.
Pentru a scurta ceremonia şi a încerca să atragă un public mai numeros, organizatorii galei Oscar au preînregistrat secvenţele cu decernarea unor premii considerate secundare la ediţia din 2022. Inovaţia a fost abandonată în anul următor în urma nemulţumirilor exprimate de mai multe categorii de profesionişti din industria cinematografică.
Citeşte şi: Maia Sandu spune că premiul de 30.000 de euro de la Timișoara va fi donat unei organizații caritabile