Noua Zeelandă a deschis vineri primul său spital dedicat în exclusivitate păsărilor kiwi, o specie endemică. Primul său pacient a fost un pui denumit „Splash” după ce a căzut într-o piscină, informează AFP.
În trecut ameninţată cu dispariţia, populaţia acestei păsări cu cioc lung este în creştere, ceea ce a determinat deschiderea unui spital veterinar care să îi fie dedicat în Kerikeri, la trei ore de mers cu maşina la nord de oraşul Auckland.
„Unii pot fi loviţi de maşini. Cu cât sunt mai mulţi kiwi, cu atât este mai probabil ca unii dintre ei să aibă nevoie de ajutor”, a declarat coordonatoarea asociaţiei Kiwi Coast, Ngaire Sullivan, conform Agerpres.
Este primul spital de acest fel care a fost inaugurat în Noua Zeelandă
„Am vrut să ne asigurăm că kiwi stresaţi primesc îngrijirile de care au nevoie”, a adăugat ea. Este primul spital de acest fel care a fost inaugurat în Noua Zeelandă, a anunţat Ministerul pentru Conservarea Naturii.
Centrul de reabilitare a fost construit de Kiwi Coast în regiunea Northland, în nordul acestei ţări insulare din Oceanul Pacific, o regiune care are o populaţie formată din aproape 10.000 de kiwi maro.
Aproximativ 26.000 de kiwi maro trăiesc în sălbăticie în Noua Zeelandă
Aproximativ 26.000 de kiwi maro trăiesc în sălbăticie în Noua Zeelandă. Cu aproximativ 1.000 de exemplare mai mult decât în 2008, când specia era considerată vulnerabilă.
Kiwi nu mai este considerată în prezent o specie ameninţată, graţie asociaţiilor de protejare a păsării, care elimină prădătorii acesteia, cum ar fi herminele şi dihorii.
Proprietarilor de câini din Noua Zeelandă le-au fost propuse, de asemenea, cursuri de pregătire pentru a-şi învăţa animalele de companie să nu atace aceste păsări care nu pot să zboare.
Centrul şi-a tratat primul pacient chiar înainte de deschiderea sa oficială
Centrul şi-a tratat primul pacient chiar înainte de deschiderea sa oficială: un tânăr exemplar de kiwi care a reuşit să se strecoare printr-un gard şi a căzut apoi în filtrul unei piscine.
„A fost descoperit, aproape mort, în dimineaţa următoare de un muncitor pe un şantier din apropiere”, a declarat Ngaire Sullivan. Puiul de kiwi, care a fost îngrijit timp de câteva zile, a fost botezat „Splash” de angajaţii spitalului înainte de a fi eliberat în natură.
În trecut, păsările rănite sau bolnave trebuiau să fie transportate timp de cel puţin o oră cu automobilul pentru a fi tratate. Unele dintre ele nu supravieţuiau călătoriei.
Spitalul este condus de voluntari
Spitalul, care este condus de voluntari, deţine facilităţi veterinare şi zone de izolare, „pentru a nu răspândi boli”, a explicat Ngaire Sullivan.
Redresarea populaţiei de kiwi se datorează unei bune gestionări a prădătorilor săi, „dar fără un efort susţinut, kiwi maro ar putea să redevină foarte uşor o specie pe cale de dispariţie”, a subliniat un colaborator al Departamentului pentru Conservarea Naturii din Noua Zeelandă.
Citeşte şi: MAE: Nu sunt români printre victimele incendiului din Valencia