O chitară acustică cu 12 corzi, care a aparţinut regretatului John Lennon şi care până recent a fost pierdută va fi scoasă la licitaţie în luna mai, după ce a fost găsită recent în podul unei case din Marea Britanie, relatează miercuri Reuters, transmite Agerpres.
Casa de licitaţii a declarat că John Lennon a cântat la această chitară, cu o valoare estimată la 600.000-800.000 de dolari, pe albumul „Help!” din 1965 al trupei The Beatles. Chitara zăcea în podul unei case şi a fost redescoperită de noii proprietari care s-au mutat în locuinţă.
Fondatorii companiei Julien’s Auctions s-au deplasat în Marea Britanie pentru a verifica instrumentul
Fondatorii companiei Julien’s Auctions, cu sediul în Statele Unite, au declarat că s-au deplasat în Marea Britanie pentru a verifica instrumentul şi au găsit carcasa originală a chitarei – o carcasă de chitară Maton, fabricată în Australia – la gunoi.
Martin Nolan, director executiv şi cofondator al Julien’s Auctions, a declarat pentru Reuters că proprietarii ştiau că au avut instrumentul la un moment dat, dar credeau că acesta s-a pierdut.
Se crede că instrumentul a ajuns în mâinile lor prin intermediul muzicianului britanic Gordon Waller, membru al duo-ului pop Peter and Gordon din anii 1960.
„Gordon a primit-o cadou de la John Lennon; apoi Gordon a dăruit-o managerului său de turneu, iar chitara a rămas acolo în toţi aceşti ani”, a povestit Nolan.
Chitara va fi scoasă la licitaţie la 29 mai
Chitara va fi scoasă la licitaţie la 29 mai la Hard Rock Cafe din New York şi pe site-ul casei de licitaţii.
La începutul acestui an, o chitară bass Hofner aparţinând lui Paul McCartney care fusese furată a fost găsită şi returnată colegului de trupă al lui Lennon după 51 de ani, în urma unei căutări internaţionale.
Instrumentele muzicale aparţinând unor membri importanţi ai trupei The Beatles au atins un preţ ridicat la licitaţiile anterioare.
În 2015, o chitară furată de la Lennon în anii 1960 a fost vândută cu 2,41 milioane de dolari la o licitaţie organizată în California.
Citeşte şi: Londra: O persoană a fost rănită după ce mai mulţi cai din cavaleria regală au scăpat pe stradă