Nicole Kidman a primit premiul pentru întreaga carieră din partea Institutului American de Film, cea mai înaltă onoare a cinematografiei americane.
„Este un privilegiu să faci filme” a spus Kidman. Ea le-a mulțumit celor care i-au dat ocazia să interpreteze roluri de femei neconvenționale și au făcut-o mai bună în arta actoriei. Actrița australiană, în vârstă de 56 de ani, este prima din țara ei care primește acest trofeu, potrivit digi24.ro.
Actrița, în vârstă de 56 de ani, a trăit momente emoționante la evenimentul care a avut loc în Los Angeles. Ea a pozat alături de Sunday și Faith, fiicele pe care le are alături de soțul ei, keith Urban. Întreaga familie a fost prezentă alături de Kidman pentru seara cea mare.
Apariția strălucitoare a lui Nicole la gală, admirată
Printre cei care au primit această distincție înaintea ei se numără Meryl Streep, Robert De Niro, Denzel Washington, Martin Scorsese și Steven Spielberg. Apariția strălucitoare a lui Nicole la gală a fost admirată. A venit într-o rochie aurie până la podea, de mână soțul ei, cântărețul Keith Urban. Cei doi sunt căsătoriți din 2006, au două fiice împreună și sunt unul dintre cele mai îndrăgite cupluri de la Hollywood.
Citește şi: Controale ANSVSA: Practici frauduloase la produsele lactate comercializate pe piaţa din România