O femeie de 38 de ani a supravieţuit după ce a înghiţit, din greşeală, o periuţă de dinţi de 20 cm.
Amber se afla în vizită la socrii ei, în Croația, împreună cu soțul său Amir Devark și cei doi copii ai lor de opt și un an. Femeia din Ohio își peria partea din spate a gurii, când periuța de dinți i-a alunecat din mână și i-a căzut pe gât. Deşi a încercat să o scoată, nu a reuşit şi a intrat în panică. Soţul femeii a decis că trebuie să meargă de urgenţă la spital.
Când a ajuns la spital, medicii nu au crezut-o pe Amber pentru că nu puteau vedea periuţa de dinţi, nici măcar după ecografie. „L-au sunat pe socrul meu să verifice baia, pentru a se asigura că nu am aruncat-o”, a povestit femeia.
Medicii au scos periuţa de dinţi cu o sfoară
După ce doctorii au efectuat o endoscopie superioară a doua zi, au găsit periuţa de dinţi în stomac. Amber a fost transferată la un alt spital din Croaţia pentru intervenţie.
Medicii au folosit o sfoară pe care au introdus-o în gâtul femeii pentru a prinde periuța de dinți. Toată procedura a durat 45 de minute, timp în care Amber era trează.
„Sunt fericită că sunt în viață, sunt speriată când trebuie să folosesc din nou o periuță de dinți. Trebuie să fiu foarte atentă, o fac încet și mă asigur că mâinile mele sunt uscate pentru a nu aluneca. A fost atât de înfricoșător, mi-a șocat familia. Nu mi-a distrus vacanța, dar mi-ar fi distrus-o dacă s-ar fi întâmplat ceva mult mai grav”, a mărturisit Amber.
Citeşte şi: Un jandarm a murit după ce în motocicleta sa a intrat o mașină lovită de un alt autoturism