17.8 C
Craiova
joi, 19 septembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinJennifer Lopez divorțează de Ben Affleck

Jennifer Lopez divorțează de Ben Affleck

Ben Affleck şi Jennifer Lopez s-au despărțit încă din luna aprilie. Cântăreața a depus actele de divorț marți, după doi ani de căsnicie, conform bbc.com

Data oficială a separării este menţionată ca fiind 26 aprilie. Presa tabloidă a scris în ultimele luni că relația celor doi scârțâie.

Cei doi s-au căsătorit în Las Vegas în iulie 2022

Cei doi s-au căsătorit în Las Vegas în iulie 2022, după ce şi-au reluat relaţia de acum două decenii. Lopez, în vârstă de 55 de ani, şi Affleck, în vârstă de 52 de ani, au început o relaţie la începutul anilor 2000, pe care tabloidele au numit-o la acea vreme „Bennifer”.

„Dragostea este frumoasă. Dragostea este bună. Şi se pare că dragostea este răbdătoare. Douăzeci de ani de răbdare”, a scris Lopez anunţând prima lor nuntă, rapidă, în Las Vegas, în iulie, şi semnând ca Jennifer Lynn Affleck.

După nunta din Las Vegas, cei doi s-au căsătorit din nou în cadrul unei ceremonii fastuoase în Georgia la 20 august 2022 – exact acum doi ani.

Dizolvarea căsătoriei lor a urmat unor relatări conform cărora cei doi trăiau separat. Cei doi şi-au vândut casa din Beverly Hills şi, în mai, Lopez a anunţat pe site-ul său că este „îndurerată şi devastată” de anularea turneului său de vară „This Is Me … Live”.

Lopez şi Affleck s-au întâlnit pentru prima dată în 2001

Lopez şi Affleck s-au întâlnit pentru prima dată în 2001, pe platoul de filmare al filmului „Gigli”, în care jucau roluri de infractori. Prietenia lor din viaţa reală s-a transformat în cele din urmă într-o relaţie care a provocat o frenezie mediatică, paparazzi numindu-i pe cei doi „Bennifer”.

În noiembrie 2002 erau logodiţi, dar relaţia lor s-a stins la fel de repede cum a început. Nunta lor din septembrie 2003 a fost amânată şi apoi cuplul s-a despărţit oficial patru luni mai târziu.

Ambele vedete au trecut la alte relaţii, Lopez căsătorindu-se cu cântăreţul Marc Anthony în 2004, iar Affleck cu actriţa Jennifer Garner în 2005.

Lopez s-a despărţit de Anthony în 2011, în timp ce Affleck şi Garner şi-au anunţat despărţirea în 2015.

În aprilie 2021, echipa Bennifer s-a bucurat când cei doi au fost văzuţi ieşind împreună în Los Angeles. Ei s-au logodit un an mai târziu.

Citeşte şi: Trump postează imagini false cu Taylor Swift și Swifties

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS