19.8 C
Craiova
luni, 16 septembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinUn șofer împușcat de cinci ori într-un atentat și declarat mort a „înviat“ la morgă

Un șofer împușcat de cinci ori într-un atentat și declarat mort a „înviat“ la morgă

Un șofer pakistanez, de 50 de ani, care a fost împușcat în timpul unui atentat produs luni pe o autostradă din Pakistan s-a trezit la morgă. Inițial, a fost declarat mort și a fost transportat cu alte cadavre la morga unui spital. Atentatul a fost unul din cele care au avut loc luni în toată ţara. În ele şi-au pierdut viaţa 70 de persoane.

Munir Ahmed conducea, luni, alături de trei colegi, într-un convoi de patru camioane, prin regiunea pakistaneză Balochistan.

Șoferii nu au observat nimic în neregulă până când au ajuns la aproximativ o oră de localitatea Quetta.

Deodată, mai mulţi bărbați înarmați au ţâşnit pe autostradă, făcându-le semn să se oprească. Ei au ordonat șoferilor să iasă din camioane și să se alinieze pe marginea drumului. Ahmed, speriat, a început să recite versete coranice. „Am fost cu toții îngroziți”, a povestit el. Bărbații înarmați i-au împuşcat, apoi le-au aruncat trupurile într-un pârâu.

Salvatorii l-au pus pe Ahmed și trupurile fără viață ale celor trei colegi ai săi într-un vehicul şi i-au dus la morga unui spital. A doua zi, personalul medical și-a dat seama că bărbatul a supraviețuit. O asistentă a confirmat că a fost lovit de cinci gloanțe în braț și în spate. Starea lui este stabilă.

Mai multe atacuri au avut loc luni pe autostrăzi, în gări și în secții de poliție din regiunea Balochistan, din sud-vestul Pakistanului. Atacatorii au oprit autobuze şi maşini, au ucis bărbați în fața familiilor lor, au declarat autorităţile provinciei. Cel puțin 70 de persoane au fost ucise, inclusiv 23 de civili. Atentatele au fost revendicate de Armata de Eliberare Baloch (BLA), un grup militant armat care urmărește secesiunea provinciei bogate în resurse, situată la granița cu Iranul și Afganistanul.

Citeşte şi: Dezinsecție la Bumbești-Jiu pentru combaterea transmiterii virusului West Nile

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS