12.5 C
Craiova
joi, 19 septembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinMiley Cyrus a fost dată în judecată pentru hitul „Flowers”

Miley Cyrus a fost dată în judecată pentru hitul „Flowers”

Miley Cyrus a fost dată în judecată pentru presupusa încălcare a drepturilor de autor asupra hitului său „Flowers” din 2023. Piesa ar avea o serie de similarități cu „When I Was Your Man” a cântărețului pop Bruno Mars.

„Flowers” este unul dintre cele mai mari populare hituri ale artistei de până acum, ocupând primul loc în topurile din întreaga lume și câștigând două premii Grammy la ceremonia din 2024. A fost lansat ca piesă principală de pe cel de-al optulea album de studio al lui Cyrus, Endless Summer Vacation. Piesa a primit, de asemenea, o nominalizare pentru cântecul anului, notează The Independent.

Miley Cyrus ar putea să plătească despăgubiri

Dacă pierde procesul, Miley Cyrus ar putea să plătească despăgubiri și chiar i s-ar putea interzice să mai interpreteze cântecul.

„When I Was Your Man”, lansată în 2012, a fost, de asemenea, un hit nr. 1 în SUA și a primit o nominalizare la Grammy pentru cea mai bună interpretare pop solo.

Potrivit TMZ, procesul a fost intentat de Tempo Music Investments, care susține că melodia lui Cyrus copiază progresia acordurilor și reflectă unele dintre versurile prezentate în balada lui Mars, precum și că există asemănări substanțiale în melodie, armonie și refren.

Bruno Mars nu figurează ca reclamant în proces

„Este de netăgăduit, pe baza combinației și a numărului de asemănări dintre cele două înregistrări, că „Flowers” nu ar exista fără „When I Was Your Man””, se pare că afirmă documentele judiciare.

Tempo Music ar fi cerut despăgubiri și ca lui Cyrus, 31 de ani, să i se interzică să distribuie „Flowers” sau să interpreteze cântecul live. Bruno Mars nu figurează ca reclamant în proces.

Citeşte şi: Ministrul Sănătății este de acord cu instalarea de camere video în secțiile ATI

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS