Tony Todd, actorul cunoscut mai ales pentru rolul principal din filmele de groază „Candyman”, a murit la vârsta de 69 de ani, potrivit Sky News.
Reprezentanții actorului au confirmat vestea pentru Deadline, dar nu au furnizat o cauză a decesului. Actorul, care avea 69 de ani, s-a stins din viață pe 6 noiembrie, conform sursei citate.
Actor prolific care a apărut în mai mult de 200 de filme și emisiuni TV, printre care Final Destination, The Rock, The Crow și Platoon, a murit la domiciliu după o lungă boală. Și Sky News scrie că decesul s-a produs din cauze naturale la domiciliul său din Los Angeles, miercuri seara.
Todd a mai jucat în Transformers, precum și în rolul comandantului Kurn din mai multe seriale Star Trek. Todd s-a bucurat de o carieră de succes și pe scena teatrului, inclusiv în producția de pe Broadway a musicalului Aida.
Născut în Washington DC în 1954, una dintre primele sale apariții în industria cinematografică a fost în 1986 în drama de război Platoon a lui Oliver Stone, alături de Charlie Sheen, Willem Dafoe și Johnny Depp.
Dar rolul său ca fantomă a unui sclav american din secolul al XIX-lea în Candyman, în 1992, a fost cel care l-a catapultat spre celebritate. A jucat, de asemenea, în două continuări ale peliculei.