Averea lui Elon Musk a depășit miercuri pragul simbolic de 400 de miliarde de dolari, ajungând la 443 de miliarde, relatează Bloomberg. El este primul om care a atins vreodată această sumă.
Proprietarul Tesla și al rețelei de socializare X a ajuns la această creștere 60 de miliarde în doar câteva ore datorită companiei SpaceX, la care deține 42% din acțiuni, potrivit AFP. Firma a atins 350 de miliarde de dolari, potrivit unei tranzacții recente de achiziție de acțiuni de la angajați. SpaceX depășește acum imperii precum LVMH (335 miliarde), Coca-Cola (271 miliarde), Samsung (249 miliarde) sau Toyota (231 miliarde).
De la alegerile prezidențiale din 2024, averea lui Musk a cunoscut o creștere accelerată. Alianța sa cu președintele ales al SUA, Donald Trump, a adus proiectele lui Musk în prim-plan. Aceasta include colaborarea sa cu Vivek Ramaswamy în coordonarea unui nou „Departament de Eficiență Guvernamentală” (DOGE).