-3.3 C
Craiova
marți, 11 februarie, 2025
Știri de ultima orăMagazinAutoCe mașini au cumpărat românii în 2024

Ce mașini au cumpărat românii în 2024

În 2024, românii au continuat să achiziționeze mai multe autoturisme second-hand decât noi, dar ambele segmente au înregistrat creșteri față de anul precedent.

Numărul de autoturisme second-hand înmatriculate pentru prima oară în România a crescut cu 4%, ajungând la 328.834 de unități, de peste două ori mai multe decât cele 148.105 autoturisme noi înmatriculate (+2,4%), potrivit datelor furnizate de ACAROM, pentru Ziarul Financiar.

În segmentul autoturismelor noi, modelele cu propulsie hibridă au cunoscut o creștere impresionantă de 35%, totalizând 58.470 de unități. În schimb, înmatriculările de mașini full electrice au scăzut cu 32%, ajungând la doar 9.765 de unități.

Dacia, liderul pieței, dar în scădere

Brandul autohton Dacia a dominat piața autoturismelor noi cu 44.430 de unități, deși a înregistrat o scădere de aproape 2% față de 2023. Toyota s-a clasat pe locul doi, cu 12.818 unități, urmată de Skoda (10.612 unități) și Hyundai (10.268 unități). Înmatriculările Ford au scăzut cu 1,4%, ajungând la 6.493 de unități.

Explozia înmatriculărilor din decembrie

Luna decembrie a adus creșteri spectaculoase atât pentru autoturismele noi, cât și pentru cele second-hand.

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 21,4% față de decembrie 2023, ajungând la 13.807 unități. În același timp, autoturismele second-hand au înregistrat o creștere de 66%, totalizând 29.606 unități.

Topul autoturismelor noi înmatriculate în România:

Dacia – 44.430 unități

Toyota – 12.818 unități

Skoda – 10.612 unități

Hyundai – 10.268 unități

Renault – 10.252 unități

Citește și: Pieton care traversa neregulamentar, accidentat de o șoferiță, în Râmnicu Vâlcea

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS