O influenceriță din SUA a stârnit controverse pe rețelele sociale după ce a postat un clip în care vopsește ouă de Paște în vasul de toaletă.
În clipul postat de Kate Heintzelman se aude pe fundal melodia lui Justin Timberlake „What Goes Around… Comes Around” și se observă cum femeia așază ouăle în toaletă, aplică coloranți alimentari, bicarbonat de sodiu și oțet, precizând că este cea mai bună metodă de vopsit ouăle.
Heintzelman a prezentat imediat și rezultatul, iar ouăle au fost scoase cu o mănușă de cauciuc și puse înapoi în confraje.
„Am vrut să fac ouăle să arate drăguț și am încercat mai devreme cu oțet și bicarbonat de sodiu, dar a explodat peste tot pe blat și am crezut că l-am pătat cu roșu. Așa că am zis: O să le fac în toaletă, pentru că nu-mi pasă dacă aia se pătează”, a afirmat femeia, potrivit New York Post.
„Tipic americanilor, așa cum vopsesc ouăle, așa își aleg și președintele!”
Reacțiilor urmăritorilor nu au întârziat.
„I-am arătat videoclipul terapeutului meu și acum merge și el la terapie”, spune în glumă un utilizator de Instagram.
Altă persoană a comentat: „Din cauza asta nu mănânc la mese cu mâncare adusă de acasă”.
„Unii oameni nu au nimic, la propriu. Iar tu râzi de mine. Este necesar ca astfel de videoclipuri să fie interzise complet. Cum e posibil așa ceva?”, adaugă alt utilizator.
„Tipic americanilor, așa cum vopsesc ouăle, așa își aleg și președintele!”, comentează altă persoană.
„Îmi pot imagina în ce gătește compotul”, scrie alt urmăritor.
Alt utilizator scrie: „Doamne ferește, asta pare a fi un ritual satanic!”.
„Le facem doar pentru decor”
Influencerița Kate Heintzelman, care este creștină, a rămas uimită de controversele pe care le-a stârnit după postarea videoclipului.
„Nu știam că oamenii mănâncă ouăle de Paște. Noi nu le-am mâncat niciodată. Le facem doar pentru decor, stau pe blat”, spune femeia.
Nu este prima dată când influencerița stârnește controverse pe rețelele sociale. În anul 2024 a gătit un curcan, de Ziua Recunoștinței, tot în vasul de toaletă.
Atunci, Heintzelman a încercat să liniștească urmăritorii, precizând că „germenii sunt uciși la 140 de grade”, iar ea l-a gătit la 300 de grade.
Citeşte şi: Primar anchetat după ce s-a plimbat mai bine de un an cu motorină sustrasă de la primărie