0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinAutoBugatti a prezentat un supercar capabil să atingă 480 km/oră

Bugatti a prezentat un supercar capabil să atingă 480 km/oră

-

Bugatti, parte a grupului Volkswagen, a prezentat un hypercar de 1.800 de cai-putere. Acesta este capabil să atingă o viteză maximă de 480 de kilometri pe oră, potrivit CNN.

Bugatti Bolide – termen din argoul francez pentru „mașină foarte rapidă” – este un concept realizat pentru a fi condus exclusiv pe circuit, nu pe drumurile publice. Bolide vine echipat cu o versiune modificată a motorului de 8 litri în 16 cilindri regăsit pe Bugatti Chiron. Este foarte ușor și capabil să atingă o viteză maximă de 482 km/oră.

Bugatti nu a spus dacă va scoate la vânzare modelul Bolide

Bugatti nu a spus dacă va scoate la vânzare modelul Bolide. Mărci concurente, însă, precum Ferrari și Lamborghini oferă clienților modele realizat exclusiv pentru circuit. Aceste mașini nu trebuie să aibă aceleași dotări de siguranță precum modelele destinate drumurilor publice, precum airbag-uri. Trebuie, însă, să îndeplinească toate cerințele de singuranță pentru circuit, cum ar fi centurile de siguranță cu prindere în mai multe puncte.

Bugatti a pus accent pe reducerea greutății

Proiectată pentru aerodinamicitate sporită, Bolide are puțin peste un metru înălțime. Bugatti a pus accent pe reducerea greutății: toate șuruburile și prinderile sunt realizate din titan. Multe componente sunt realizate din aliaje de titan și fibră de carbon.

Bugatti Bolide cântărește doar 1.225 de kilograme

Bugatti Bolide cântărește doar 1.225 de kilograme. Reducerea greutății s-a făcut și renunțându-se la elementele de confort și decorațiunile luxoase. Interiorul este spartan, iar scaunele sport sunt subțiri și ușoare.
„Toată experiența Bugatti a fost condensată în modelul Bolide”, a declarat Stefan Ellrott, șeful departamentului de dezvoltare al companiei Bugatti.

Dacă Bugatti ar scoate la vânzare modelul Bolide, prețul ar fi cu singuranță în jur de câteva milioane de dolari, având în vedere prețul celorlalte modele ale constructorului francez, dar și cel al modelelor amenănătoare ale concurenței.

În ultimii ani, Bugatti a lansat și alte modele bazate pe Chiron

Bugatti Chiron, modelul de bază al constructorului, costă peste 3 milioane de dolari și va fi fabricat în doar 500 de exemplare. În ultimii ani, Bugatti a lansat și alte modele bazate pe Chiron, precum Divo sau Centodieci – model construit pentru a aniversa 110 de existență a mărcii. Divo costă 6 milioane de dolari și va fi fabricat în 40 de bucăți, iar Centodieci va costa 9 milioane de dolari și va fi realizat în doar 10 exemplare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Negocieri pentru formarea Guvernului

PSD, PNL și UDMR au reluat negocierile pentru formarea...

ȘTIRI GdS