6.2 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinAutoConcurență în industria auto din România. Ford a produs în România mai multe mașini decât Dacia

Concurență în industria auto din România. Ford a produs în România mai multe mașini decât Dacia

Uzina Ford Otosan a produs în lunile iulie şi august peste 32.800 de maşini, în creştere cu 24% faţă de perioada similară din 2023, depăşind pentru prima dată în istorie uzina Dacia de la Mioveni, potrivit datelor Aso­ciaţiei Con­structorilor de Automobile din România (ACAROM).

Dacia a fost în această vară într-o perioadă mai puțin activă, după cum reiese din cifrele privind producția, transmise de ACAROM. Acestea arată că la Mioveni, în uzina Dacia, s-au produs în intervalul iulie – august 31.092 automobile, ceea ce reprezintă o scădere mică, de 4 procente, față de perioada similară din 2023, potrivit profit.ro.

Ford Otosan a reușit să crească vertiginos producția

În schimb, la Craiova, Ford Otosan a reușit să crească vertiginos producția, ca urmare a accelerării asamblării celor două noi modele Courier, Tourneo și Transit, care se vând foarte bine pe piețele europene, astfel că volumul total a fost de 32.816 unități, cu 24,1% mai multe decât în urmă cu un an, când la Craiova era asamblată doar Puma. Cu acest volum, Ford a depășit în premieră Dacia, în intervalul amintit. În total, cele două uzine de autovehicule din România, au produs 63.908 autovehicule, cu 8.63 % mai multe decât în intervalul similar din 2023, când erau asamblate 58.829 vehicule.

După primele opt luni ale anului, producția de autovehicule din România a ajuns la 356.475 unități, cu 8,7% mai multe decât în urmă cu un an. Din nefericire, producția la Dacia este în acest moment sub nivelul din 2023, cu -1,7%, în timp ce Ford Otosan a produs 155.385 autovehicule, având un avans de 25,9% față de nivelul din 2023.

Citește şi: Restricţii de circulație pe Transalpina în acest weekend

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS