6.2 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinRetete culinarePlăcintă încreţită cu afine

Plăcintă încreţită cu afine

Ingrediente:

  • 400 gr foi de plăcintă
  • 4 ouă întregi
  • 200 ml smântână pentru frişcă
  • 200 ml de lapte gras
  • 130 gr de zahăr
  • 100 gr unt
  • 400 gr de afine (proaspete sau congelate)

Topim untul într-un bol. Luăm o tavă cu diametrul de 26 cm şi punem 2 foi de plăcintă la bază. Ungem cu unt fiecare foaie de placintă, o pliem ca pe un evantai şi o punem în tavă, pe înălţime. Repetăm procedura până terminăm toate foiele de plăcintă. Punem la cuptor, la 180 de grade, timp de 12 minute, până foile de plăcintă devin aurii, crocante.

Între timp pregătim compoziţia din restul ingredientelor rămase. Spumăm ouăle cu zahărul, până devin cremoase şi îşi dublează volumul. Apoi treptat adăugăm smântâna şi laptele.

Compoziţia obţinută se adaugă peste foile de plăcintă aurite la cuptor mai devreme. Punem şi afinele deasupra plăcintei şi introducem din nou tava la cuptor pentru încă 20 de minute.

Lăsăm la răcit până ajunge la temperatura camerei şi apoi o putem ţine la frigider până la momentul servirii. Dacă doriţi puteţi adăuga şi o cupă de îngheţată de vanilie, pentru a avea un desert răcoritor.

Reţetă sugerată de AVIDA

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS