Actorul Kevin Hart a fost grav rănit într-un accident de circulaţie, provocat, se pare de prietenul său.
Acesta se afla lo volanul maşinii lui Hart, potrivit The Guardian. Din motive deocamdată necunoscute, autoturismul a plonjat peste bara de protecţie de pe marginea dealurilor care duc spre celebrul cartier Hollywood din Los Angeles.
Starul se afla în maşina sa de lux, pe care şi-a făcut-o cadou în luna iulie, când a împlinit 40 de ani. Actorul de comedie s-ar fi rănit grav la spate şi momentan se află internat în spital. O femeie care se afla în maşină a suferit răni uşoare. Potrivit unei anchete preliminare, şoferul nu se afla sub influenţa alcoolului.