Astăzi se împlinesc 36 de ani de la moartea maestrului Amza Pellea, care avea 52 de ani. Amza Pellea a fost zeci de ani actor de teatru și film și profesor la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică. Lumea îl ține minte, însă, mai ales pentru personajul Nea Mărin.
Amza Pellea s-a născut în Băilești, județul Dolj, la 7 aprilie 1931, într-o familie cu cinci copii. A urmat cursurile Colegiului Național ”Carol I” din Craiova și ale Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale” din București (1955).
Amza Pellea a murit la 12 decembrie 1983, la București, fiind răpus de un cancer pulmonar. Trupul său neînsuflețit odihnește în Cimitirul Bellu.
Locuitorii din Băilești, de care Amza Pellea se simțea indestructibil legat, îi cinstesc memoria prin manifestări organizate în fiecare an. În Băilești există o Casă de cultură, o stradă, o grădiniță și o școală care poartă numele lui Amza Pellea, iar în centrul localității a fost construită o fântână pentru el. Tot aici, în 2008, an în care s-au comemorat 25 de ani de la moartea actorului, a fost inaugurată Casa memorială ”Amza Pellea”, unde pot fi văzute o serie de obiecte tradiționale, obiecte personale, precum și fotografii cu familia și prietenii lui Amza Pellea.
A primit o stea pe Walk of Fame din Piața Timpului
La 7 aprilie 2011, în ziua în care ar fi împlinit 80 de ani, marele actor a primit o stea in memoriam pe Walk of Fame din Piața Timpului, în centrul istoric al Capitalei, pentru extraordinara carieră în lumea teatrului și filmului. Steaua a fost dezvelită de către fiica sa, Oana Pellea.
În Parcul Tineretului din Băilești a fost dezvelită în decembrie 2011, în semn de respect și prețuire pentru marele actor, o troiță cu chipul lui Amza Pellea, pe care sunt scrise cuvintele rostite cândva de acesta: “Oricât voi trăi și oriunde va fi să mor, voi rămâne băileștean până în străfundul sufletului”.
O placă comemorativă dedicată actorului Amza Pellea a fost dezvelită la 28 octombrie 2015, în București, pe strada Salcâmilor, locul unde Amza Pellea și-a trăit ultimii ani din viață.