Astăzi este cea mai deprimantă zi din 2020, adică este Blue Monday, care face referire la expresia engleză „to feel blue” (a te simţi trist), şi datează din anul 2005.
Profesorul Cliff Arnall, de la Universitatea din Cardiff, a dezvoltat în 2005 o formulă matematică pentru stabilirea zilei în care este cel mai probabil ca oamenii să se simtă deprimaţi.
La început de an, în mod obişnuit, organismul se resimte după consumul abuziv de alcool şi de ciocolată din luna decembrie.
Conturile bancare sunt aproape de cota de avarie din cauza cheltuielilor excesive de sărbători.
În plus, vor mai trece câteva luni până când lumina diurnă va creşte considerabil, iar nivelurile de vitamina D din organism vor putea să se refacă prin expunerea naturală la razele solare.
Frigul este un factor de stres pentru corpul uman.
Scepticii consideră că teoria „Blue Monday” nu ar putea fi decât un argument de marketing, având în vedere că a fost dezvoltată cu ocazia unei campanii de publicitate a operatorului de turism britanic Sky Travel Ideea, pentru a încuraja consumatorii să cumpere bilete în cursul lunii ianuarie.