3.1 C
Craiova
duminică, 29 decembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPaul Haggis, câștigător de Oscar, arestat în Italia pentru agresiune sexuală

Paul Haggis, câștigător de Oscar, arestat în Italia pentru agresiune sexuală

Regizorul şi producătorul canadian Paul Haggis a fost arestat în sudul Italiei, fiind suspectat de agresiune sexuală “agravată” împotriva unei tinere, au anunţat, duminică, potrivit www.nytimes.com.

Paul Haggis este “suspectat de infracţiuni de agresiune sexuală şi vătămare corporală gravă, infracţiuni comise împotriva unei tinere străine”, potrivit procurorului din Brindisi.

Scenaristul a negat aceste acuzaţii. “Faceţi investigaţii cât mai curând posibil, sunt total nevinovat”, a declarat el prin intermediul avocatului său italian, Michele Laforgia, potrivit agenţiilor.

Nici biroul procurorului, nici Michele Laforgia nu au putut fi contactaţi duminică pentru a răspunde solicitărilor AFP de a oferi informaţii suplimentare.

Paul Haggis a scris și a regizat filmul “Crash”

Paul Haggis, în vârstă de 69 de ani, a scris şi regizat filmul “Crash”, care a fost premiat cu Oscar, și urma să participe la festivalul de film Allora Fest, care începe marţi în oraşul Ostuni, în provincia Brindisi.
Potrivit procuraturii, presupusa victimă a fost cu Paul Haggis înainte de festival.
“Suspectul ar fi forţat-o pe tânără, pe care a cunoscut-o cu ceva timp înainte, să întreţină relaţii sexuale”, a mai spus procurorul de caz.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS