-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinArabia Saudită va începe să elibereze vize turistice

Arabia Saudită va începe să elibereze vize turistice

Arabia Saudită a anunţat vineri că va începe să elibereze, vize turistice, în cadrul demersurilor de a-şi diversifica sursele de venit. Este pentru prima dată când decide să elibereze vize destinate străinilor, scrie blacknews.ro

Până acum, Arabia Saudită elibera vize doar pentru pelerini musulmani la locurile sfinte, pentru expatriaţi şi pentru spectatori la diferite evenimente sportive sau concerte.

Dezvoltarea turismului reprezintă una dintre principalele acțiuni pe care statul din Orientul Mijlociu și-l propune, asta după ce petrolul era singura sursă de economie.

Deschiderea Arabiei Saudite pentru turiştii internaţionali este un moment istoric pentru ţara noastră, a declarat Ahmed al-Khateeb, directorul Comisiei pentru turism şi patrimoniu naţional.

Arabia Saudită va elibera vize online. „Haine pudice” pentru străini

Arabia Saudită va elibera online vize turistice pentru cetăţeni din 49 de state. Statul nu va obliga turistele să poarte abaya, veşmântul tradiţional obligatoriu în public pentru locuitoarele regatului. Totuşi, vizitatoarele străine vor trebui să poarte „haine pudice”, a menţionat un oficial.

Guvernul speră că turismul va atrage 100 milioane de vizitatori interni şi externi şi va ajunge să reprezinte 10% din PIB la orizontul lui 2030.

Ana-Maria Prisecaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS