2.6 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinVacante si calatoriiFlorenţa ia măsuri pentru a reduce turismul excesiv

Florenţa ia măsuri pentru a reduce turismul excesiv

Oraşul istoric italian Florenţa ia măsuri pentru a reduce turismul excesiv. Introduce astfel măsuri care includ interzicerea cutiilor de chei utilizate de proprietarii de locuinţe închiriate pe termen scurt şi a difuzoarelor pentru ghizi, pe fondul plângerilor conform cărora creşterea numărului de vizitatori a devenit nesustenabilă, potrivit CNN.

Florenţa este de mult timp populară printre călători, având artă şi arhitectură renascentistă uimitoare. Dar, la fel ca multe alte locuri din Italia şi din alte părţi, Florenţa a înregistrat o creştere drastică a numărului de turişti în ultimii ani, ceea ce a dus la o reacţie din partea locuitorilor care şi-au pierdut locuinţele.

Autorităţile au aprobat un plan în 10 puncte

Săptămâna aceasta, în timp ce oraşul se pregăteşte să găzduiască miniştrii turismului din grupul G7 al celor mai avansate economii ale lumii, autorităţile au aprobat un plan în 10 puncte pentru abordarea problemei, prezentat de primarul Sarah Funaro.

În vizor sunt cutiile de chei – cutii de blocare protejate prin parole, utilizate de proprietarii de locuinţe închiriate pe termen scurt pentru a facilita accesul oaspeţilor – care vor fi restricţionate în centrul oraşului, inclus în lista UNESCO, cunoscut pentru capodoperele lui Botticelli, Michelangelo, Giotto şi Brunelleschi. În ultima vreme, aceste cutii au fost ţinta vandalizărilor, localnicii frustraţi închizându-le cu X roşu.

Vor fi impuse limite pentru „vehiculele atipice”

Vor fi impuse limite pentru „vehiculele atipice”, cum ar fi cărucioarele de golf, care au devenit din ce în ce mai populare pentru ghizi, care duc vizitatorii prin oraş în zone în care traficul auto este restricţionat. Decretul interzice, de asemenea, utilizarea de amplificatoare şi difuzoare pentru ghizi.

Măsurile sunt menite să facă din capitala toscană un „oraş viu şi unic” atât pentru vizitatori, cât şi pentru rezidenţi, a transmis Consiliul oraşului.

Restricţiile sunt determinate de un aflux de turism

Consiliul oraşului Florenţa a declarat că restricţiile sunt determinate de un aflux de turism care a devenit nesustenabil pentru locuitorii care locuiesc permanent acolo. Acesta spune că peste 7,8 milioane de persoane au vizitat Florenţa în primele nouă luni ale anului 2024.

„Oraşul nu mai este în măsură să susţină, fără a-şi slăbi valoarea patrimonială şi fără a-şi vedea compromisă viabilitatea generală, o prezenţă atât de masivă de activităţi şi mijloace destinate exclusiv turismului, concentrate în doar cinci kilometri pătraţi”, a afirmat Consiliul municipal.

În Florenţa au avut loc recent numeroase incidente în care turiştii au fost necivilizaţi

În Florenţa au avut loc recent numeroase incidente în care turiştii au fost necivilizaţi. Vara aceasta, o turistă a fost filmată mimând un act sexual pe statuia lui Bacchus. În ianuarie, şeful muzeului Galleria dell’Accademia a numit oraşul o „prostituată” care a cedat în faţa turismului excesiv. „Odată ce un oraş devine o prostituată, este dificil pentru el să redevină virgin”, a declarat Cecilie Hollberg.

Florenţa este cea mai recentă dintre destinaţiile care pun în aplicare restricţii privind turismul de masă. Săptămâna trecută, situl arheologic Pompei a anunţat că va limita numărul de vizitatori zilnici la 20.000 şi va impune bilete personalizate.

Citeşte şi: Rusia a atacat „masiv“ Odesa

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS