Politicienii se bat cu steagul NATO

S-a iscat in politica interna ceea ce am putea numi ciorovaiala NATO. Admiterea noastra in Alianta, singura chestiune de interes national, face obiectul unor dispute launtrice evidente. Ce ne dezvaluie o simpla iscodire a bataliei? O slabiciune mostenita de Romania de azi de la Romania eterna. Slabiciune care se refera la utilizarea admiterii de catre taberele impartite pina la adversitate de batalia pentru putere. S-au lansat, de catre oameni lucizi, apeluri la unitatea clasei politice sub stindardul admiterii in Tratatul Nord-Atlantic. Nu era neaparat obligatorie o solidaritate reala. Se cerea mai ales o solidaritate de imagine publica. Summit-ul de la Praga i-a pus in miscare pe adversarii mai mult sau mai putin declarati ai Romaniei. Fata de acestia, Romania trebuie sa se arate unita, actionind ca un pumn strins. Imaginea de unitate neclintita ar fi fost necesara si pentru puterile occidentale. S-ar fi dat un semnal al unei aspiratii pe care ar fi fost greu s-o contracarezi. Aceasta stringere a rindurilor nu s-a realizat. Propunerea de armistitiu politic a guvernului a fost respinsa cu zgomot. E drept ca nici Adrian Nastase n-a manifestat subtilitatea necesara unei astfel de intreprinderi intr-o tara a suspiciunii intre politicieni. Opozitia a banuit imediat o manevra menita a o reduce la tacere absoluta. Mai grav insa, admiterea in NATO a devenit obiect in batalia pentru putere. In tarile asezate, dar mai ales in cele cu politicieni responsabili, hraniti cu sentimentul profund al patriotismului, marile chestiuni de interes national nu sint coborite pina la nivelul ciorovaielii interne. Destinul unei tari careia ii apartin toti politicienii, indiferent de situarea pe esichier, trebuie sa ramina in zona indiscutabilului. Nu se fac polemici marunte in chestiuni cum ar fi integritatea si independenta, viitorul tarii pe termen lung. La noi insa, dupa cum se distinge din faptele ultimului timp, admiterea in NATO e folosita de politicieni pentru a dobindi spor de simpatie electorala. Un ideal ca un steag e insfacat de miinile paroase ale luptatorilor si folosit in paruiala interna ca o cravasa pentru plesnirea reciproca pe spinare. Politicienii de la putere s-au gindit, de exemplu, sa exploateze ideea armistitiului politic in folos propriu. Electoratul trebuia de doua ori convins sa umfle cifrele PSD in sondaje. O data pentru ca partidul de la putere se infatisa patriot. O data pentru ca adversarul – opozitia – refuza armistitiul, ceea ce-l descalifica definitiv ca tradator. Daca formatiunea de la putere ar fi fost cu adevarat preocupata in interesul national, atunci armistitiul politic n-ar mai fi fost strigat pe la toate raspintiile. S-ar fi putut duce, pentru realizarea lui, negocieri discrete, in culise, a caror vorba in soapta era impusa tocmai de nobletea scopului. Cind pretuiesti un tel, nu faci din el moment de chemari negustoresti de taraba. Intentia ascunsa a PSD a fost insa de a face din armistitiul politic un caraus de zestre electorala. Nu e nici o mirare astfel in faptul ca a fost respinsa cu aceeasi ostentatie.

Opozitia n-a ramas nici ea mai prejos in materie de negustorie a interesului national. Propunerea privind armistitiul politic a fost refuzata nu atit din suspiciuni fata de o posibila nunta cu puterea, ci mai ales din gindul ca electoratul trebuie sa vada in opozitie un dusman neodihnit al puterii. De aici, elementul ostentativ, strident chiar, din atitudinile publice fata de armistitiu.

Mai grav insa, asa cum ne arata cimpul de batalie, politicienii sint gata sa sacrifice si admiterea in NATO pentru a se folosi electoral. N-are importanta ce partid e la putere daca vom intra in Alianta. Politicienii gindesc insa astfel. Cei de la putere tin sa ne demonstreze ca numai cu ei in frunte Romania isi va indeplini idealul. Cei din opozitie se aseaza de-a curmezisul. Interventiile lui Traian Basescu, ajuns trompeta cirtirii fara nuante, sint cele ale unui om convins ca numai el ne-ar putea viri in NATO. In celebra sa aparitie publica, marcata de fluturarea unor documente cu provenienta pe sest, liderul PD a demonstrat ca Romania nu va fi admisa cita vreme adversarii sai politici se afla la conducerea tarii. Cu stilul sau abrupt, vaduvit de nuante, Traian Basescu a proclamat o asa-zisa reticenta a NATO fata de PSD-ul ostil cindva agresiunii impotriva Serbiei. Eroare nu numai de atitudine nationala, dar si de socoteala logica. Politica nu functioneaza pe principiile omului clandestin. E naiv a presupune puterilor occidentale sentimentalism de vaduva. Ar insemna sa credem ca SUA ar fi trebuit sa trateze cu ura Japonia invinsa. Istoria ne arata ca prin anii ’50, cind URSS se precizase drept noul dusman, America si-a facut aliati din Japonia, din Germania. Din figuratia teatrala a lui Traian Basescu, s-a desprins un tilc sugerat. Si anume ca Romania va intra in NATO numai daca Domnia sa va fi la putere. Si cum acest fapt nu se va putea petrece decit in 2004, cind vor fi alegeri, fruntasul Capitalei ne-a propus sa asteptam pina cind electoratul va binevoi sa-i dea voturile necesare. Mizerie politicianista!