-1.6 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiUniversitari, gunoieri, cersetori

Universitari, gunoieri, cersetori

La acest inceput de an universitar constat ca multe ziare se ingrijoreaza de soarta universitarilor; probabil ca unii ziaristi au copii in primul an de facultate.

Intr-unul din ziare am citit cu bucurie ca in proiectata noua grila de salarizare a bugetarilor, un asistent universitar va avea acelasi salariu ca un maturator de strada; era normal ca, in sfirsit, salariul asistentului meu sa creasca.

Mie mi-s simpatici maturatorii, mai ales atunci cind ii vad la lucru (ceea ce, e adevarat, se intimpla cam rar). Ei constituie o pata de culoare pe strazile cenusii, ca si existenta noastra. Si tocmai fiindca ii simpatizez ma intreb cum vor putea supravietui cu un asemenea salariu.

In Nationalul de vineri am citit ca un cersetor cistiga mai mult decit un profesor universitar! Bietii cersetori! Nu degeaba se spune ca sint muritori de foame!

Recunosc ca si mie, desi mi-am schimbat de mai multe ori ochelarii, mi se pare chenzina cam mica, spre deosebire de distanta dintre chenzine, care este prea mare.

De aceea, inainte de a-mi ridica salariul, efectuez un studiu stiintific privind utilizarea lui optima in cadrul economiei de piata. Concluzia permanenta este ca trebuie sa fac economie la piata.

O singura data chenzina mi-a ajuns in mod plenar; atunci cind am vrut sa scap de gindacii care-mi invadasera apartamentul. Le-am aruncat chenzina mea si au murit toti… de foame.

Chiar daca insa salariul este mic, ai in schimb satisfactia ca, atunci cind parasesti Universitatea, obtii o pensie de mizerie; sporurile nu ne sint considerate la calculul pensiei, asa cum se intimpla la alti bugetari, mai „parosi“, vorba lui Sorescu. Unui coleg de-ai mei, cu contributii consistente la dezvoltarea invatamintului universitar craiovean, dupa mai bine de 40 de ani de scoala i s-a calculat o pensie de 2.800.000; rusinos de mare! Iata risipa! Iata unde se duc bogatiile tarii! Balzac spunea ca este bogat cel ce reuseste sa se limiteze la a-si cheltui propriul lui venit. Numai ca noi stam cam prost cu „venitul“; de aceea, tinerii nostri absolventi prefera sa stea bine cu „plecatul“.

Liderul nostru sindical national a propus ca la inceputul anului sa ne legam, in semn de protest, o cirpa, nu stiu unde; sigur, dupa aceea ma voi simti mai uscat, mai curat. Dar va fi impresionata oare puterea de cirpa mea? Sau vom arata astfel ca sintem niste cirpe! Eu as vedea o greva violenta, cu geamuri sparte. Ar trebui sa omorim pe unul din noi ca sa impresionam. Eu am un coleg pe care l-as omori cu placere; i-am propus sa se ofere voluntar, dar m-a refuzat. N-are spirit patriotic!

Si totusi actuala putere apreciaza invatamintul romanesc: dovada este faptul ca domnul prim-ministru si-a inscris cei doi copii care locuiesc in cele sapte case la scoala romano-americana. Unde plateste si 20.000 de dolari pe an; adica salariul meu pe citiva ani buni.

………………………………………………………………………………………………

Invatamint… gunoi,… dascali… cersetori…

Semnele de despartire dintre cuvintele de mai sus sint inutile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS