De ce nu le merge liberalilor?

Nu s-ar putea spune ca PNL sovaie in a-si exercita conditia formatiunii de opozitie. Nu trece zi de la Dumnezeu fara o actiune critica impotriva PSD. Situatia Curtii de Conturi a fost pirita la Inaltele Curti Europene. Sahul viclean dat Consiliului National al Audiovizualului a facut obiectul unei denuntari in plan intern. Norica Nicolai s-a opus deciziei guvernamentale de demilitarizare a pompierilor. Pina si un fapt minor, din sfera mondenului, cum a fost vorba aruncata de Ion Iliescu despre Al. Paleologu, a trezit minia mediatica a liberalilor. Aparent ne aflam in fata unui razboi dur al PNL cu toate armele impotriva Puterii dominate de Partidul Unic, de Partidul Stat. Si, cu toate acestea, campania liberalilor nu reuseste sa-i aseze in fruntea opozitiei. Huietul opozitionist nu se aude pe scena publica. Oricit s-ar stradui, partidul lui Valeriu Stoica trece in ochii electoratului drept o formatiune extrem de binevoitoare cu puterea.

De ce nu le merge liberalilor in stradania lor de a fi in avangarda luptei impotriva PSD?

Pentru ca au de luptat cu imaginea de politicieni binevoitori fata de formatiunea de guvernamint. La formarea si adincirea ei si-au spus cuvintul citeva miscari abile justificate ale lui Valeriu Stoica in campania electorala si dupa alegeri. Inainte de noiembrie 2000, liberalii s-au imblinzit fata de anticomunismul categoric al CDR. A fost un moment necesar pentru a evita prabusirea impreuna cu PNTCD, cramponat in sloganurile anilor ?90. Miscarea s-a dovedit benefica. Deplasat spre stinga, electoratul a vazut in PNL o formatiune deosebita de cele care guvernau tara si, mai ales, un partener al PDSR in teza pragmatismului necesar. Incontestabil, liberalii au intrat in parlament pentru ca opinia publica i-a perceput apropiati de partidele de stinga, care exprimau majoritatea populara. Continuind aceasta politica de flexibilitate, PNL si-a propus, dupa scrutin, o politica asa-zis constructiva. Sub acest semn, dar si sub cel al unei protejari a clientelei, sefii partidului au decis incheierea unui protocol de colaborare cu partidul de guvernamint. Momentul a apropiat si mai mult PNL de PDSR in ochii opiniei publice. Astfel s-a format imaginea unui partid fara prea mare chef de a face o opozitie dura la politica puterii. Cind Valeriu Stoica si-a dat seama de acest pericol era prea tirziu. Romanii fusesera deja convinsi ca PNL e o formatiune ce face doar figuratie in opozitie. A contribuit la aceasta credinta si o alta decizie a conducerii liberale. E vorba de asumarea dimensiunii nationaliste. O data cu faimoasa rupere a Protocolului, Valeriu Stoica a trecut la un atac sever impotriva UDMR. Din nefericire, decizia, justificata prin nevoia de a cistiga electorat, a adincit imaginea PNL de partid apropiat PDSR. Aceasta deoarece formatiunea de guvernamint se defineste prin nationalismul zgomotos, identificata, de cel putin o parte a romanilor, drept purtatoarea stindardului de lupta impotriva iredentismului maghiar.

Trecut si oficial in opozitie prin ruperea Protocolului cu PDSR, PNL s-a confruntat cu o alta problema. Problema care este, de fapt, o alta explicatie ce se poate da incapacitatii liberalilor de a se constitui drept redutabila forta de opozitie. Partidului ii lipseste o figura carismatica, o personalitate de anvergura mediatica. Politician cu abilitati extraordinare, Valeriu Stoica e totusi un om al manevrelor de culise. In interventiile publice, Domnia sa nu convinge. Drept urmare, criticile la adresa puterii, avindu-l drept purtator de cuvint pe Valeriu Stoica, n-au forta celor manifestate de alti lideri politici: C.V. Tudor, Traian Basescu. Sa adaugam acestei slabiciuni si absenta unei preocupari a PNL pentru comunicare, pentru relatia cu presa, ca sa avem un raspuns, fie si incomplet, la intrebarea: de ce nu le merge liberalilor?