Mortii cu mortii si viii cu viile

A dat mustul in buza putinei si, in alai de chiote si mers marinaresc, a intrat nebunu’-n sat. Imagine numai buna pentru a ne aminti de neastimparatul Pastorel, care, printre alte scaparari de spirit de sezon, ne-a lasat si „Mortii cu mortii, si viii cu viile“. El avea in vedere via care da sucul ce scapara, mai intii, la limba si apoi produce scurtcircuite in mintea multora. Asa se face ca anumite apucaturi de Isarlik ale romanasilor nostri ne intaresc convingerea ca vulpile isi fac veacul prin vie si nu se vaita deloc ca strugurii sint acri. Facindu-ne Cel de Sus traitori „pe-un picior de plai, pe-o gura de rai“, unde toate gainile, bete ori chiompalii, cinta cocoseste, apucaram vremurile in care trupul bate spiritul. Ca da-l incolo de spirit! Fuse si se duse, cum ar zice alesul gomos, care, la citeva luni dupa investire, si-a trimis burta la avansare exceptionala. Trupul e … marfa pina la o anumita virsta, cind „vine vremea, vine vama sa ne-intrebe“ stim noi ce. Pina atunci, muritorul care se crede nemuritor scoate oaresce profit din trup, chiar si dupa ce acesta nu mai e bun de aratat, ba a devenit chiar o umbra. Tot croindu-si drum printre vii, si cu fusta, si cu … frunze, amintiti-va de colectia de vreme rea sau buna a Evei, careia, probabil, in mersul timpului, i se schimba doar culoarea, nu si taietura, pretinse spirite incearca sa puna ordine in raportul trup – spirit. Din mintea lor, ca o cutie de viteze blocata, tisnesc idei care ma trimit mereu cu gindul la vulpi si la struguri. Ba, trupul e bun cind e fraged, dupa aia, pina-l aruncam pe proprietatea stabilita de preot, care-i cel mai tare membru al comisiei de improprietarire, pentru ca da pamint la metru cub, ne cam incurca. Deranjeaza boborul! Si au hotarit ca lumea sa-si duca mortii la capelele din cimitire si s-o cam termine cu ceremoniile funebre. Ca tulbura linistea publica si imbirliga circulatia. Las’ sa le faca pe-amindoua aia de la volan, ce-si baga casetul in draci, de danseaza pina si capota! Pentru astia dusi, inca o opinteala in tacere, cheltuielile de inmormintare, pardesiu la patru … cuie si gata, am scapat. Unul mai putin, o piine in plus. Altii, tot cu cutiuta de viteze blocata, dar in alta treapta, dupa ce s-au scarpinat indelung la ceafa, s-au iluminat. Trupul poate deveni profitabil si cind ajunge o bucata de carne sau doar o gramada de oase, in jurul carora numai din inchipuire se mai poate „construi“ un trup. Si s-au pus pe facut bani din asta, pentru a avea cu ce sa treaca vamile cerului. Una din metode: revendicarea cimitirelor. Daca vrei sa-ti pastrezi ramasitele rudelor in tintirimul amenajat pe pamintul mumei mumii sale, platesti. Daca nu, iti iei sacul de oase si pleci. Cea mai nastrusnica solutie au gasit-o insa niste factori locali dintr-un oras cunoscut pentru … nastrusniciile republicane. Fratilor, vecinilor, nepotilor si cumnatilor, au dat ei sfoara-n urbe, cimitirele e pline. E multi morti, dar si multi vii care nu-si platesc „chiria“ pe casa de veci. Nene, astia sint de prin zona pe unde pluteste spiritul lui nenea Iancu, trecem la septenat. Ramasitele celor care au dat coltul cu mai bine de sapte ani in urma le scoatem si le ingropam laolalta cu „un mort proaspat“. Cu conditia ca rudele sa plateasca taxa de care au uitat ceilalti. Mortul meu cu mortul lui nu se musca, nu? Asa se jelesc si se tamiiaza doi deodata, iar noi ne recuperam banii si mai mergem si la cite-o pomana.Ei au zis, eu nu stiu daca s-a si facut. Si nu-mi ramine decit sa ma intorc la Pastorel: mortii cu mortii si viii cu viile. Altfel nu se explica perena buimaceala a societatii noastre aflate in tranzictie. Sau de tranzitie. Cine stie?