Alt fel de kamikaze

Evenimentele tragice petrecute de curind au readus in atentia noastra aceasta categorie de, totusi, eroi, care pasesc in moarte voluntar, cu seninatate. O fac pentru ca sacrificiul le este cerut de ai lor si pentru ca sint convinsi ca el slujeste unei cauze nobile, supreme.

Avem si noi in Romania un fel de kamikaze: pensionarii. Ei se indreapta linistiti spre eternitate nu la bordul unui reactor sau cu vreo bomba in mina. Arma sinucigasa pe care o poarta in mina este sacosa; privind-o goala, nu-si dau bine seama daca vin de la piata sau se duc la piata. Ei accepta sacrificiul cu calm si seninatate fiindca le este impus de ai lui si pentru ca acest sacrificiu slujeste unei cauze nobile: aceea de a le oferi celor de sus, celor alesi, posibilitatea de a-si construi vile, de a cumpara masini de lux, de a se imbraca la Armani etc.

Poate unii din cei care, printr-o intimplare nefasta, vor citi aceste rinduri vor spune: „timpitul asta bate cimpii“. Ma simt obligat sa combat cele afirmate in sintagma ghilimelata, in prima parte a ei.

Am un prieten iesit la pensie pe motiv de boala, dupa 23 de ani de invatamint. Pensia sa este de un milion de lei. Traieste singur in apartamentul sau modest cu doua camere; si l-a cumparat de mult, a petrecut cea mai mare parte a vietii in el si ar vrea sa ramina aici pina la sfirsit.

A renuntat sa-si mai cumpere o parte din medicamentele necesare deoarece chiar si cele compensate sint scumpe; de pilda, un flacon de Omnic costa peste un milion de lei.

Intretinerea, telefonul, lumina si telecablul il costa in lunile de vara in jur de 750.000 de lei; cu noile mariri, cheltuielile lunare vor trece de un milion de lei.

Blocul este vechi si mereu se defecteaza cite ceva: liftul, tomberonul de gunoi etc. In vara aceasta a fost nevoit sa schimbe tevile de apa din apartament, care se infundasera cu pietricele; reparatia l-a costat 4.000.000 de lei.

Cum poate sa traiasca omul asta cind nu-i mai ramin din pensie nici bani de mincare? Mincare care, de fapt, este foarte ieftina: costita trece de 100.000 de lei kilogramul, jambonul, de 200.000 de lei, despre carne ce sa mai vorbim.

O sa spuneti: „da’ ce-i trebuie jambon ramolitului?“ E adevarat si asta. Lucrurile bune le maninca alesii, iar noi ne saturam de alesi, evident.

Si dupa toate acestea ma intreb: exista oare curaj mai mare, eroism mai total decit acela de a trai ca pensionar in Romania?

Puterea a promis totusi ca va rezolva problema pensiilor in 2003; nu pentru ca acel an va fi unul preelectoral, ci pentru ca pina atunci vor mai ramine atit de putini din pensionarii de azi, incit problema lor va fi mult mai usor de rezolvat.