Piata imigrantilor

Fenomenul migratiei reprezinta oare, asa cum se prognoza nu demult in diferite scenarii-catastrofa, cel mai important flagel cu care urmeaza sa se confrunte omenirea la acest inceput de mileniu III? Care vor fi consecintele migratiei – si la ce dimensiune se va produce ea – in Europa de dupa completarea procesului extinderii? Cine va avea de suferit si cine si ce anume va cistiga? Acestea au fost citeva dintre marile intrebari la care a incercat sa raspunda Conferinta Europeana asupra imigratiei, desfasurata, timp de doua zile, la Bruxelles (16-17 octombrie).

Este vorba de ultima mare reuniune in sirul unor dezbateri initiate dupa Summit-ul de la Tampere de acum doi ani, atunci cind s-a decis initierea proiectului unei politici europene in ceea ce priveste dreptul de azil si imigratia, in contextul intentiei declarate a presedintiei belgiene ca, la finele acestui an, sa se introduca o armonizare la nivel european a reglementarilor conditiilor de acordare a azilului si primirii de refugiati.

Care sint dimensiunile migratiei la nivel european? Datele sint oferite de Jan Niesse, directorul Migration Policy Group, din Bruxelles: in 1988, din cei 374.583.990 de locuitori ai UE, 19 milioane erau imigranti, dintre care 13 milioane, originari din tari din afara UE. Au fost inregistrate 387.000 de cereri de azil in 1999 si aproape 390.000 in anul 2000. Migratia s-a facut spre citeva tari principale de destinatie: Germania, Marea Britanie, Belgia si Italia. In Belgia, spre exemplu, 12% din populatie este formata din imigranti, iar cererile de azil (peste 180.000 intre 1988-1999) au depasit doar in anul 2000 cu putin cifra de 42.000, proportia de primire favorabila fiind insa foarte mica, intre 5 si 10% din total. In cazul Germaniei, din totalul celor 82 de milioane de locuitori, 7,3 sint cetateni straini (5,8 milioane, nascuti cu alta nationalitate si 1,5 milioane, de origine germana), un alt milion de cetateni sint germani naturalizati si alte 3,2 milioane sint etnici germani imigranti. In Italia, fluxul de imigranti este foarte mare, 11,4% la 30 decembrie 2000, 1.112.173 de persoane fiind numarul de rezidenti oficiali in Italia provenind din imigratie, dar cu un foarte mare numar suplimentar de imigranti ilegali, ceea ce a dus la o crestere a numarului de firme mici care folosesc mina de lucru de pe piata neagra. De remarcat faptul ca romanii se afla pe locul patru pe lista permiselor de rezidenta acordate (1 ianuarie 2000): 4,6% din total. In cazul Marii Britanii, presiunea imigrantilor este exceptional de mare, cererile de azil ajungind de la 4.000 in 1988 la 80.315 in 2000!

Dar prezentarea acestor cifre – si numai a lor – poate sa duca la intarirea unei false perceptii, si anume ca, pentru decidentii politici din Uniunea Europeana, fenomenul migratiei ar reprezenta o problema negativa, impotriva careia proiecteaza viitoare ziduri legislative de aparare. Nici pe departe. In primul rind, fie si pentru ca, asa cum s-a repetat si in aceste zile la Bruxelles, Europa are nevoie de imigranti pentru a-si rebalansa pierderile demografice produse prin imbatrinirea rapida a populatiei in viitoarele decenii, la nivelul multora dintre statele industriale dezvoltate, actuale membre UE. In al doilea rind, aceste state si-au anuntat deja intentia de a acoperi, din actualele si viitoarele surse de migranti, nevoile prezente si de perspectiva ale unor sectoare industriale. Germania si-a prezentat deja in mod oficial intentia de a admite pe teritoriul sau, in urmatorii trei ani, 20.000 de specialisti straini in domeniul informaticii. Irlanda faciliteaza deja conditiile de rezidenta pentru lucratori straini veniti din terte tari, specializati in domeniile tehnologiei si constructiei, precum si pentru infirmiere. Italia a adoptat o serie de masuri speciale pentru a permite primirea a peste 63.000 de muncitori imigranti care sa lucreze in sectoarele industriale. Spania a acceptat deja admiterea de imigranti pentru activitatile in domeniul agricol si cel al industriei alimentare. In ianuarie 2002, Marea Britanie va lansa programul „Highly Skilled Migrants“, care le va permite persoanelor care detin un inalt nivel de calificare profesionala sa vina pe teritoriul acestei tari pentru a-si cauta un loc de munca fara sa mai fie nevoie, ca pina acum, de o oferta expresa din partea unui angajator. In plus, in urma cu doua saptamini, pe 3 octombrie, secretarul de stat pentru probleme interne a anuntat demararea unor discutii cu organizatiile patronale si sindicale, pentru a se putea lua in considerare si alte categorii de personal, chiar necalificat.

Acesta este contextul in care acum se cere „limitarea perioadei tranzitorii pentru libera circulatie a cetatenilor din viitoarele noi state membre“, dar si, in paralel, o intarire a sistemului de control a fluxurilor migratorii pe baza unui sistem unic de evaluare si monitorizare, dar si de uniformizare a procedurilor nationale.

„Extinderea iminenta a Uniunii Europene pina la frontierele fostei URSS – aprecia premierul belgian Guy Verhofstadt in deschiderea lucrarilor conferintei – va pune toata aceasta problematica intr-o lumina diferita. Multi cred ca, dupa extindere, vom fi coplesiti de valuri de imigranti economici si de mina de lucru ieftina. Dar extinderile succesive de pina acum ale UE n-au demonstrat oare ca este vorba despre o iluzie?“ Atunci exista oare vreo problema? Cu siguranta, afirma premierul belgian, dupa ce arata ca sursele principale ale fluxurilor migratorii sint, pe de o parte, saracia endemica din unele tari sau zone ale lumii si, pe de alta parte, numeroasele conflicte izbucnite in ultima perioada. „Trebuie sa facem o distictie intre emigratia spontana si cea organizata… Nimeni nu-si paraseste tara cu placere. Daca motivul este unul economic, acest lucru merita oarecare intelegere, chiar daca emigrantul face apel la unele canale ilegale. Dar nu putem sa dam dovada de nici cea mai mica intelegere pentru vulturii de prada ai imigratiei: cei care, in dorinta de obtinere a unor foloase banesti, ii exploateaza sau ii escrocheaza pe candidatii la imigrare, pe traficantii de carne vie, furnizorii de prostituate ieftine sau de copii pentru atelierele ilegale“.

Acesta este sensul setului de masuri pe care-l va defini foarte curind Uniunea Europeana, sensul major al deciziei politice fiind incercarea de a regulariza fluxurile migratorii si de a oferi conditii transparente pentru libera circulatie a persoanelor si implantarii pe piata de munca unita europeana, taind astfel atit apetitul, cit si caile de intrare si sedere ilegala pe teritoriul european.

In final, trebuie sa remarcam faptul ca, printre zecile de documente care se aflau la dispozitia invitatilor si a ziaristilor, figurau mai multe rapoarte ale Organizatiei Internationale pentru Migratie (care are si un sediu oficial la Bucuresti). Printre ele, ne-a atras atentia cel intitulat „Potentialul de migratie in Europa Centrala si de Est“, publicat in 1998 si care are urmatoarele concluzii: „Exista un potential mare de migratie din Romania, cu 48% din populatie care vrea sa mearga in alta tara pentru citeva saptamini, 47%, pentru citeva luni, 36%, pentru citiva ani si 21% care doresc sa plece definitiv. Doar Croatia si FRY au un potential de migratie mai mare… Germania este o tara-tinta importanta pentru romani, urmata de tarile din Lumea Noua. Cu toate acestea, Ungaria nu este mentionata ca o tara in care romanii vor sa munceasca, probabil pentru ca majoritatea muncitorilor romani care merg in Ungaria sint etnici maghiari… Romanii nu au o retea larga familiala si de prieteni peste hotare. Doar 18% au prieteni sau rude in tarile occidentale si doar 8% au prieteni sau rude in tarile Europei Centrale si de Est. Pentru romani, cea mai importanta motivatie o reprezinta problemele etnice din tara lor (mentionate de 70% dintre ei), 41% fiind motivati de probleme economice“.

Asa sintem sau, cel putin, asa eram vazuti pina de curind. N-am auzit ca vreo persoana din delegatia romana sa fi cerut retragerea documentului respectiv, chiar daca era vechi, in cazul in care nu citise ce scria in el. Dar, iata, viziunea europeana schimba criteriile de abordare, facind zadarnice asemenea viziuni inutil alarmiste. De noi depinde insa daca ne asumam acest nou demers si avem si oamenii cu care sa-l impunem, o data cu noua imagine asupra unei Romanii care, in nici un caz, nu are si nu poate sa aiba un sfert din populatie visind sa paraseasca definitiv tara. Chiar daca diplomatii nostri aleg, ca de obicei, tacerea speriat-prudenta, trebuie spus, pentru binele destinului nostru european, ca romanii isi doresc sa cistige la nivel european intr-o Romanie europeana, nu sa emigreze ilegal pentru a alimenta piata neagra a muncii, fie ea europeana sau nu. Pentru ca, in definitiv, asta vrea si Europa pentru noi!