Niste intrebari

Istoricul lucreaza cu centura de siguranta. Cum mortii nu pot sa protesteze ori sa-l contrazica, el nu poate gresi decat daca nu se uita atent la documente si le interpreteaza prost. In schimb, sociologul e mereu expus la riscuri. Sociologia e un fel de avangarda a istoriei. Ea inainteaza pe un teren minat de incertitudini si sub un cer tulbure.

Aceasta nu scade, ci, dimpotriva, creste importanta ei intr-o vreme cum e aceea pe care o strabatem de aproape doisprezece ani. Istoria tranzitiei va putea fi curatata de mal, de minciuni, de confuzii, mai tarziu, cand va exista o mai clara imagine a postcomunismului. Dar ceea ce se omite ori se face rau acum va fi greu de indreptat sau, poate, chiar imposibil. Caci, in realitate, cam toate erorile sunt definitive. Ceea ce putem evita e perseverenta in ele.

Incat ma mir ca nici un guvern postdecembrist n-a catadicsit sa descopere acest „secret al lui Polichinelle“: ca a te lipsi de sociologie e egal cu a face istorie orbeste, fara minima precautie de a „recunoaste“, inainte, terenul. Obsedati de problemele economice – obsesie explicabila, fara indoiala, deoarece – vorba romanilor – „primum vivere, deinde philosophari“ („mai intai sa traim, pe urma sa facem filosofie“), guvernantii, si de ieri, si de azi, nu dau nici o importanta unor fenomene pe care doar sociologia le poate lumina si care pot rezerva surprize urate unei societati cand sunt studiate prea tarziu.

Voi da cateva exemple, primele care-mi trec prin minte, fara pretentia ca sunt cele mai importante.

De multi ani, exista indicii ca sporeste abandonul scolar. Din ce in ce mai multi copii prefera scolii strada. Ei cad, repede, in capcanele vagabondajului, ingrosand randurile delincventilor si ale drogatilor. Dar cati sunt? Ce proportii a luat fenomenul? Nimeni nu o spune. Si, poate, nimeni nu o stie. Saracia – se zice – reprezinta „cauza cauzelor“. Desigur, saracia e o cauza importanta a abandonului scolar, dar nu e singura, cred. Si tocmai asta ar trebui lamurit. Ce factori de mediu, de ordin psihologic sau de alta natura incurajeaza abandonul scolar? Si cu ce consecinte? Din pacate, nimeni, probabil, n-ar putea da, in acest moment, un raspuns categoric.

E evidenta, de asemenea, o tendinta de deculturalizare a societatii romanesti. Se citeste, din cate observ, din ce in ce mai putin. S-a vorbit de o criza a teatrului, de o criza a operei. Cultura nu mai are de luptat cu cenzura. Nici cu incercarile ideologiei de a o aservi. Are de luptat, insa, cu indiferenta. As fi foarte curios sa aflu ce citesc si cat citesc adolescentii de azi. Ma tem ca televiziunile isi indeplinesc din ce in ce mai bine rolul nefast de a descuraja interesul pentru cultura si de a incuraja, in schimb, prostul-gust, vulgaritatea si pasiunea pentru manele. Impresia mea e ca ne indreptam cu pasi iuti spre o societate pe care eu am numit-o „postculturala“. Dar e intemeiata, oare, aceasta impresie? Cat de adanca e prabusirea interesului pentru cultura? Si, iarasi, cu ce consecinte? Nu cumva plictiseala guvernamentala cu care e privita cultura, cu care e privit invatamantul (caci profesorii trebuie sa intre in greva pentru a atrage atentia asupra lor) nu e deloc intamplatoare?

Se aude mereu refrenul: „Ne pleaca tinerii“. Cum termina studiile universitare, daca absolva o facultate care ofera perspectivele unei cariere in Occident, multi tineri – aflu ca din ce in ce mai multi – parasesc Romania. Dezmintind cumva proverbialul fatalism romanesc, inclinat sa indure istoria, cand n-o poate face, ei emigreaza cu speranta ca alte medii vor fi mai adecvate ambitiilor sau idealurilor lor. Exodul creierelor ia proportii alarmante, periculoase pentru viitorul Romaniei, dar nimeni nu l-a studiat pana acum cu atentie, pentru a lamuri toate cauzele. E vorba doar de saracie? De lipsa de orizont? Nu e la mijloc, oare, si o moda care devine contagioasa? Nu e la mijloc si o alta psihologie, mai pragmatica, mai dornica de castig imediat? Care e „Nordul“ pe busola tinerei generatii de azi? Apoi, intre ce limite evolueaza fenomenul? Tot sociologii ne-ar putea raspunde. Dar nimeni nu-i intreaba.