Saptamina nebunilor

A fost o saptamina grea. Romania a pierdut calificarea la mondialele de anul viitor sub mina stingace a lui Hagi. Echipei ii trebuia un antrenor, nu o fosta vedeta fara nici un fel de experienta in meserie. Romania a cistigat multa imagine pozitiva din prestatiile de altadata. Nu mai spun impactul pe care il are asupra unei societati sarace, cum este a noastra, o victorie pe gazon. Nu o ducem bine, dar, din cind in cind, baietii nostri marcheaza un gol in plus cuiva. Mai ingenuncheam mari puteri ca Anglia sau Germania. Englezii si nemtii nici nu au neaparat nevoie de victorie. Au destule parale, au case si masini frumoase. Fac concedii la tropice, cistiga 1.500 USD lunar. Au destule, s-ar zice. Romanul cu un venit lunar de 80 USD cam atit avea: orgoliul ca avem o echipa nationala de inalt nivel. Lucrurile au degenerat. Coruptia face casa buna cu fotbalul de multi ani. Jocurile de culise fac legea. Si s-a ajuns aici. Cum fotbalul este un fenomen social, o victorie sau o infringere a nationalei nu sint un fapt divers. Sint niste evenimente cu un urias impact asupra societatii. Efectul infringerii de miercuri se va resimti multi ani de acum inainte. Dupa meci, grupul oficialilor, in frunte cu premierul Adrian Nastase, a disparut rapid din tribuna oficiala. Politicienii nostri se pregatisera de o baie de multime si entuziasm. Daca ne-am fi calificat, am fi avut milioane de oameni ocupind pietele centrale ale oraselor romanesti. Fiesta nu a mai avut loc. Nici sarabanda de declaratii si interviuri cu parlamentari si ministri dornici de propaganda. S-a asternut linistea, asa cum s-au stins luminile nocturnei.

Desi a fost marele eveniment al saptaminii, nu a fost singurul. Raportul de tara al Uniunii Europene a fost altul. In ciuda multumirii de sine exprimate de la Palatul Victoria, as zice ca raportul spune lucrurilor pe nume. Pentru cine are urechi sa auda. Nu ne cruta deloc. Romania ramine ultima tara in negocierile pentru aderare. Cu numai opt capitole inchise, sintem departe de punctul terminus. Bulgaria are, ca bilant, 12, iar Ungaria – 22. Ca sa nu mai amintesc de Slovenia, Slovacia si Estonia. Afirmatia lui Gunther Verheugen ca nu mai putem prinde anul 2004 nu a provocat la Bucuresti un dus rece. Nici un politician de la Bucuresti nu se simte responsabil. Tara Romania este o abstractie, numai raspunderea e concreta. Nimeni nu vrea sa si-o asume. Aminarea pe 2007 e echivalenta cu infringerea in fata Sloveniei. Si pentru 2004 am ratat calificarea, nu numai pentru 2002. Politicienii mereu optimisti, mereu cu un aer triumfator pe fata, au primit-o ca pe o nota buna la purtare. Am auzit afirmatii senine, calme, ale oficialilor nostri, obisnuiti sa auda chiar lucruri si mai rele.

Ultimul eveniment cosmic de saptamina trecuta a fost intilnirea dintre Viktor Orban si Adrian Nastase. A fost un dialog intre surzi. De atitea semne cite si-au facut cred ca ii dor pe amindoi miinile. Vocile nu s-au auzit. Declaratiile facute cu acel prilej nu au avut nimic nou. Orban e cu gindul la alegeri si nu vrea sa se arate concesiv fata de Bucuresti. Nastase stie acest lucru si temporizeaza. El ar putea avea un dialog mai bun cu socialistii de la Budapesta aflati acum in opozitie. Altfel, nici acum nu au lipsit scinteile pe piata politica interna. PSD a atacat dur „amestecul“ in chestiune al PD si PNL. E un duel pentru a monopoliza discursul national aducator de multe voturi. Chiar daca anul 2004 e departe, liderii partidelor se gindesc de pe acum la campanie. Multi par de acord ca pina atunci pe scena politica nu poate sa survina nimic nou. Ridicarea vizelor pentru spatiul Schengen, eventuala admitere in NATO in 2002 ar fi singurele cotituri. In rest, o plictiseala si o acalmie in zona interna. Politica externa poate aduce citeva modificari in raportul de forte. De unde agitatia pe teme sensibile ca aceea a relatiilor cu Budapesta.

A fost o saptamina plina de pasiune si nebuneli.