Blatul si spaga intaresc caracterele

Ofensiva tribunelor in ceea ce priveste moartea blaturilor naste noi sperante. Dar noi, trecuti prin atitea si atitea, vom spune ca blaturile in Romania nu vor muri. Teoreticienii blaturilor se apropie de analizele teoreticienilor din arta. Moare sau nu moare arta? E o intrebare fara de care nici o bere nu e bere, iar votca n-are gust. Moare sau nu moare blatul? Nu moare. Fiecare blat e un pretext pentru blatul celalalt. Lupta impotriva blatului e insa delicioasa. Cind bannerele craiovene se labartau intr-o strigare voioasa: Lamentabil, Penali, Folcloristi, fanii Universitatii nici nu stiau ca ating esenta societatii in care traim. Blatul e motorul care impinge cit de cit lucrurile inainte. Fara blat, ar trebui sa ne regindim existenta. Fara Cooperativa, am fi debusolati. Esti blat cu mine, sint blat cu tine! – este codul care ne uneste spre un destin, in care fiecare mai prinde ceva. Cu un an inainte de decembrie ’89, incercam sa depistam cu mijloace gazetaresti care era smecheria care mai tinea in picioare economia comunista. Am aflat: blatul. Blatul intre directorii de intreprinderi. Blatul intre mai-marii judetelor. Blatul si trocul. Imi dai cutare, iti vind cutare, intervii acolo, vorbesc cu ala, bat la tine acasa, aranjez sa bati la aia, iei ciment daca imi dai meciul duminica. Meciurile-blat se amestecau generos cu economia-blat. Omul nou descoperise cum se poate rezista indicatiilor. Blatul era o forma de rezistenta. Se vorbea de blat in tribune, deloc in ziare. Dar blatul se cocea, se otelea, intarea caracterele. Marile forte ale blatului autohton atunci s-au calit. Si noi astazi injuram blatul. El are pedigri, are istorie, a tinut vremurile si a intretinut sperantele, iar astazi ii dorim moartea. Ca in cazul artei, nu mor blaturile cind vor ciinii. Nici ciinii rosii, nici maidanezii aflati la parterul clasamentului. Invocindu-se blatul, antrenorul Multescu i-a facut pe ziaristi nebuni. Si Multescu era sincer. El a exclus insa posibilitatea sa fi fost blat fara stiinta lui. Blatul respira chiar cind noi sintem onesti. Se misca singur, se orienteaza, se strecoara, se descursa. Blatul este fiinta – iata o propozitie tot atit de adevarata ca propozitia primei noastre aventuri in lumea scolara: Ana are mere. Si acum vine partea a doua, semn al maturitatii: Ana are mere, dar Copos nu mai pupa campionatul. Pe cai mari, cu o echipa care functiona, magnatul cataifului a refuzat sloganul Cooperativei „esti blat cu mine, ramin blat cu tine“. Nu mai vreau blaturi – ar fi urlat megastarul savarinei, dar viata l-a adus la rosturile ei. L-a adus pe drumul cel bun, tragindu-l de poalele halatului de casa. Pai, daca insusi directorul SRI, dl. Timofte, a declarat ca nu moare coruptia nici la nivelurile inalte, daca privatizarile au avut dintotdeauna la temelie spaga si comisionul, daca viloaiele politistilor si ale vamesilor sint inaltate pe intelegeri contra naturii, de ce mama dracului sa dispara blatul din fotbal? Daca aristocrata doamna Stanoiu da publicitatii lista blatistilor din justitie cercetati penal, lista firava, e drept, in raport cu coplesitoarea realitate, pai pentru ce, la o adica, sa se joace un meci corect, fara bani cu iz de complexe vinicole, fara bani din sponsorizari cladite pe evaziuni fiscale s.a.m.d.? Vorba lui Multescu, nu sintem normali: vrem sa deturnam spaga, blatul, coruptia de la rostul lor firesc. Ceea ce nu pricep puristii de ultim ceas e ca nu noi croim spaga, ea ne croieste pe noi. Ne domina, ne formeaza noile generatii, ne pune bine cu viitorul. Blatul nu mai e al nostru, al vostru, al lor, ci al urmasilor urmasilor.