O inalta oficialitate americana anunta ca, dupa Afganistan, s-ar putea ca Statele Unite sa se indrepte impotriva Somaliei si Irakului. Ratiunea este simpla: Irakul si Somalia au gazduit teroristi, au stimulat sisteme politice dictatoriale si constituie pericole permanente pentru lumea democratica.
Aceasta declaratie este foarte importanta. Dupa monstruosul atac din 11 septembrie 2001, cind patru avioane civile au fost deturnate deasupra SUA si au provocat moartea a mii de oameni, Statele Unite, sprijinite, in primul rind, de Anglia si, treptat, de aproape toata lumea civilizata, au localizat ca sursa a terorismului organizatia lui Osama bin Laden si au atacat Afganistanul.
Au fost multe discutii in jurul acestui atac. Unii au spus ca Afganistanul este greu de cucerit din cauza climei, a reliefului si a cerbiciei talibanilor. Acesti comentatori dadeau ca exemplu URSS, care a fost in razboi in Afganistan aproape 11 ani si nu a reusit nimic. Altii au cerut probe pentru ideea ca Laden este in Afganistan, ca el este inspiratorul actiunilor din 11 septembrie si ca talibanii il sprijina. Aceste probe au fost furnizate la sfirsitul lunii noiembrie 2001, cind Alianta Nordului si serviciile speciale americane, ca si presa straina, au intrat in Kabul si au gasit peste douazeci de cladiri folosite de oamenii lui Laden, o parte dintre ele cu tot cu arhivele parasite in graba. Nu ma uit prea des la televizor, dar am urmarit cu sufletul la gura reportajul BBC-ului, care ne infatisa documentele gasite in citeva cladiri abia parasite de grupuri organizate de teroristi, sprijiniti in mod clar de autoritatile talibane.
Cea mai mare parte dintre comentatori, publicul din tarile occidentale si din SUA, politicienii au sprijinit insa actiunile trupelor SUA si Angliei. Intr-un program politic neobisnuit de sofisticat pentru americani (care intii actioneaza si apoi se gindesc ce au facut), conducerea politica a SUA a cautat sa implice in actiunile antiteroriste tarile din Europa de Vest (cu sentimente antiamericane destul de pronuntate), Rusia si tarile din estul Europei (care, de obicei, sint excesiv de preocupate de problemele lor interne si nu sint prea atente la ceea ce se intimpla in exterior). Ambele actiuni, cea militara si cea politica, par sa reuseasca. Sistemul politic de la Kabul se va schimba, Laden si organizatia lui vor fi alungati din Afganistan sau capturati, Afganistanul va intra intr-un program de sprijinire a sistemului democratic si a economiei de piata. Acelasi tip de program care a dat rezultate in Rusia, Polonia, Ungaria, Romania, Croatia, Bulgaria, Albania, Ucraina si in alte tari din fostul lagar sovietic. Procesul democratizarii si deschiderii societatii afgane nu se va realiza peste noapte, dar o data pornit va putea fi supravegheat si corectat cu destula usurinta.
Faza urmatoare pare a fi acum extinderea luptei antiteroriste in Somalia si Irak. Si in cazul acestor doua tari, esticii si vesticii au aceleasi interese ca si americanii: sisteme democratice, societati deschise si economie de piata.
Cu alte cuvinte, o noua alianta militara, politica si economica se intrevede la orizont: alianta de facto a Europei Occidentale, Europei de Rasarit, inclusiv Rusia, si a Americii de Nord impotriva sistemelor dictatoriale, autoritariste, nedemocratice, a economiilor inchise, impotriva societatilor dominate de obscurantism, intoleranta si violenta terorista. Nimic legat de religie, caci in aceste tari din Nord sint sute de religii, cu o pondere mai mare pentru catolicism, protestantism si ortodoxie.
Daca acest scenariu devine posibil, atunci intr-adevar asistam la o ciudata evolutie a lumii. In 1949 s-au pus bazele democratizarii si deschiderii societatii germane si a celei italiene, cele care au amenintat civilizatia occidentala din interior atitia ani. In 1989 s-au pus bazele democratizarii si deschiderii societatilor din Europa de Est, cele care, prin ideologia lor intratabila si Pactul de la Varsovia, au amenintat lumea occidentala de la marginea ei atita amar de ani. Iar acum Estul si Vestul par sa cada de acord ca existenta lor este nesigura atita timp cit sursele terorismului sint inca prezente in diferite colturi ale planetei.
Dar trupele americane si engleze nu vor putea decit sa distruga bazele militare ale autoritarismului. Mai departe vin politicienii si tehnicienii. ONU, OECD, Uniunea Europeana, NATO, Banca Mondiala trebuie adinc transformate. Sa speram ca pe acest drum nu-si vor pierde directia, nu vor irosi timp si nu se vor lasa din nou cuprinse de coruptia si birfele care le-au dominat perioade lungi de timp. Iar Romania poate ajunge din nou in miezul problemelor mondiale, asa cum a mai fost intre cele doua razboaie mondiale sau la inceputul anilor 1960. Avem ce aduce la masa noilor tratative.
Lumea se schimba. Si Romania
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei